Fiecare apropiere a însemnat în mod ciudat o îndepărtare şi mai mare iar apropierea finală a însemnat inefabilul, circumvoluţia a tot ceea ce este. A tot ceea ce a fost. O scară care urcă şi atât. Spre locul unde toate conversaţiile îşi pierd din sensuri, dacă le-au avut. Unde câte unii se dezic de prieteni iar alţii nu-i au deloc. Locul unde toate conversaţiile mor. Fiecare cu nesiguranţele lui, fiecare cu dorurile lui. Te trezeşti apoi judecând ceea ce nu înţelegi sperând că nu vei trăi niciodată asta, că te va păzi cineva. O să te păzească cineva să nu te asumi după ce ţi-ai asumat ceea ce nu-ţi asumasei înainte. Când nu ai pe cineva în minte. Căci tu eşti cineva. Şi astăzi eşti. Mereu.
miercuri, 19 iulie 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cameră
Cărți peste tot, Bilete cu însemnări, liste și vise cu orașe nevizitate și invizibile de acum încolo, vise nevisate. Flori speranță și o l...
-
Am citit cândva, acum vreo doi ani, să fie, zic, o carte care m-a tulburat atunci, când trăiam amorțită(să nu simt, să nu mă mai doară real...
-
Sunt la final, mi-a scris Miron. La final de an. De fapt, nu. E sesiune. Alt final. Altă poveste. O viață. Nu de poveste, ci chiar așa cu...
-
Mi-a spus Miron, mi-a dat în scris(cum altcumva?) că s-a înscris la facultate și ar vrea să-mi povestească câte ceva, poate vă era dor. Poat...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu