Fiecare apropiere a însemnat în mod ciudat o îndepărtare şi mai mare iar apropierea finală a însemnat inefabilul, circumvoluţia a tot ceea ce este. A tot ceea ce a fost. O scară care urcă şi atât. Spre locul unde toate conversaţiile îşi pierd din sensuri, dacă le-au avut. Unde câte unii se dezic de prieteni iar alţii nu-i au deloc. Locul unde toate conversaţiile mor. Fiecare cu nesiguranţele lui, fiecare cu dorurile lui. Te trezeşti apoi judecând ceea ce nu înţelegi sperând că nu vei trăi niciodată asta, că te va păzi cineva. O să te păzească cineva să nu te asumi după ce ţi-ai asumat ceea ce nu-ţi asumasei înainte. Când nu ai pe cineva în minte. Căci tu eşti cineva. Şi astăzi eşti. Mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu