Colectiv

Ştie toată lumea ce s-a întâmplat în Colectiv, anul trecut.

NU ştie nimeni ce s-a întâmplat în Colectiv, anul trecut.

64 de victime.

Sute de victime, familiile celor 64. Căci suferinţa lor nu s-a încheiat. Nu se va termina niciodată durerea lor. Uitarea nu le va aduce alinare. Ci doar va pune strat peste strat peste suferinţă.

Am fi putut fi noi acolo sau copiii noştri, fraţii noştri, prietenii noştri. Şi nici dreptatea, dacă va fi făcută vreodată, nu va aduce alinare nimănui.

Ce putem noi să facem? Noi, cei care n-am ieşit şi n-o să ieşim, din comoditate, în stradă?

Putem să fim mai buni. Unii cu alţii. Ştiu că sunt oameni care nu merită bunătatea noastră dar nu merită niciun minut din timpul nostru. Să nu fim noi cei care aruncă primii piatra. Să n-o aruncăm niciodată.

Putem să fim corecţi. Să nu dăm mită doctorului, inspectorului, profesorului. Căci ceea ce semănăm, aceea vom culege. Studentul care a dat şpagă profesorului de la facultate să treacă în anul doi când eram şi eu studentă e acum doctor şi nu ştie să pună un diagnostic corect, caută pe net, să vadă acolo posibile cauze, tratament, păreri. Poate a fost şi în spital când s-a întâmplat o tragedie. Suntem în egală măsură vinovaţi atunci când dăm sau luăm şpagă.

Putem să ne informăm. Să nu judecăm. Nu doar fără a cunoaşte. Să nu judecăm deloc. Să ne punem, măcar un minut, în pielea altcuiva. Să renunţăm la a fi răi. Genii nu putem fi toţi dar buni putem încerca să fim.

Ce (ne) facem cu grădiniţa?

Duci copilul la grădiniţă în primul an, ai emoţii mai mari ca cele din ziua în care ai zis "da". Fiindcă acum îţi laşi odorul în grija altora, pleci 4 sau 8 ore, cu timp pentru tine, timp să mergi la toaletă fără companie, timp să faci ce vrei, timp pe care nu l-ai mai avut de mult. Dar de obicei, mai dormi niţel că-n vremurile bune, mai faci o ciorbă, mai bagi la spălat, şmotruieşti casa. Fumătorii mai trag un fum. Ca-n vremurile bune. Asta dacă nu te duci la serviciu, să bagi fază după fază, să faci/dai rapoarte, să bagi marfă la raft, să încasezi bani, să dormi ca-n vremurile bune(valabil doar pentru unii). Dar părintele care-şi iubeşte copilul are veşnic un nod în gât care-i trece doar când îl ia acasă. În primul an de colectivitate, copilul tău iubit care s-a îmbolnăvit atât de rar acasă, se va îmbolnăvi de vreo 15 ori. Cam jumătate de an în medical. La cel mai mic semn că-i curge nasul, că iar tuşeşte sau că-l doare vreo ureche(Doamne fereşte!) îţi mai iese câte un fir alb. Îl îmbraci, te îmbraci cu ce-o fi şi te duci iar cu el la pediatru. Bine că n-are nimic la plămâni dar, doamnă, nu-l duceţi în colectivitate. Aerosoli, Sumetrolim, Humex, Nurofen, Brufen, Algin, Oscilococcinum. Bine că nu a ajuns pe antibiotic. Domnul doctor, ceva pentru nervii ăştia slăbiţi ai părinţilor n-aveţi? Şi ceva pentru nervii şefilor care parcă nu mai ştiu cum era când aveau copiii mici, dacă-i au? Nu duci odorul la grădiniţă, asta după ce-ai cotizat cu bani pentru şerveţele, hârtie igienică, saltea nouă, mochetă, perdele, gazonul şi vopseaua de pe gard(ei, asta nu încă dar urmează). Şi când îl duci, nu-l bagi bine în clasă când te doboară imaginea altor copilaşi tuşind, cu mucii până la genunchi. Şi înjuri  nenorociţii aia de părinţi care n-au încotro şi-i aduc, aşa "bolnavi" la grădiniţă. Vine Crăciunul. Din 4 luni ai dus copilul la grădiniţă numai vreo lună jumătate. Ţi se cer alţi bani. Pentru cadouri pentru copii, pentru mici atenţii, pentru engleză. Da, engleză pentru copilul tău care de-abia vrea să-ţi spună mama. Pentru că e copilul tău şi e la fel de încăpăţânat ca tine. Nu ţi-ai dorit tu copil Leu? Dar bine că face engleză. O să spună "good morning, hello şi bye" peste un an, ascultă-mă.  E bine, cât de cât. Măcar nu mai plânge dimineaţa când îl duci şi nu se mai agaţă de tine, cu lacrimile şuroindu-i pe hainele tale de lucru. Îţi mai arde de lucru sau de somn? Aici fumătorii mai bagă un fum. Un pachet.

Nu-ţi face mari speranţe pentru serbarea de Crăciun. Un copil din grădiniţă face scarlatină. Bum. Scarlatină. Toţi copiii trebuie să meargă să facă exudatul şi nu mai ştiu ce analize(ai şi uitat). Du-te şi la laborator, plăteşte şi taxa de urgenţă. Dacă n-a luat boala, răsufli uşurat. Nu mai contează că în pachetul de la grădiniţă(plătit din banii tăi) nu e nimic de calitate, nicio jucărie mai de Doamne-ajută, ci doar dulciuri ieftine. Lasă, îi iei tu dulciuri de calitate, oricum nu sunt bune pentru dinţişori. Iar îl duci la grădiniţă, iar îi înjuri pe denaturaţii care-şi duc copiii răciţi la grădiniţă şi bănuieşti că strecoară doamnelor educatoare sticluţa cu sirop. Nemernicii, ei îţi îmbolnăvesc odrasla. Dai o grămadă de bani pe medicamente care întăresc imunitatea, spune pediatrul. Dar ştii ce? Mai bine ia-le tu, dragă părinte. Pentru că imunitatea se întăreşte acolo, în colectivitate. Nu-l poţi ţine doar acasă.

Urmează anul doi de grădiniţă. Copilul tău nu mai plânge. Nu se mai îmbolnăveşte. Tuşeşte. Îi curge iar nasul. Dar e mare. Mai creşti şi tu, dragă părinte. Ştii deja că toţi tuşesc în perioada asta a anului, că le curge nasul. Că important este să nu-l duci tu cu febra la grădiniţă sau apatic. În rest, e cam bine. Odorul tău a crescut. Se imunizează. Nu-i mai înjuri pe aia care-şi duc copiii cu nasul curgând fiindcă deja ştii şi tu cum stau lucrurile. Îi compătimeşti pe părinţii celor de la grupa mică şi  ştii prin ce trec. Dai iar bani. Pentru rechizite, mochetă, şerveţele, draperii, zugrăvit. Deşi ştii că e ilegal, deşi bănuieşti că se întâmplă ceva cu banii tăi. Tare ai vrea să-i spui unei mame că nu aşa se creşte şi educă un copil, că nu banii sunt soluţia. Un copil se creşte acordându-i timp, dragoste, atenţie, respect. Lasă-ne, dragă părinte, care sari cu banii la orice. Tu vei fi cel care va cere bani pentru lănţişor de aur, maşină de spălat sau mai ştiu eu ce Audi pentru doamna învăţătoare sau domnul doctor, să-ţi intre/termine copilul o şcoală. Doamne fereşte de intelectualii ăştia care se dau peste cap pentru copiii lor, să aibă cele mai bune condiţii dar ei nu ştiu să scrie corect. Asta vor învăţa şi copiii lor.

Nu e vina lor.

Ce(ne)facem cu grădiniţa? Cu viitorul copiilor noştri?

Vanilie

Andreea : Mamă, mă duc la magazin!

Eu :  De ce te duci la magazin, Andreea?

Ea: Mă duc să cumpăr vanilie, să fac o prăjitură cu ciocolată!

 Pleacă până la uşa, revine şi se dezbracă.

Eu: Andreea, de ce te-ai dezbrăcat?

Ea: Pentru că aşa vreau eu, cu mâinile goale, în rochiţă!

Eu: Dar eu vreau să iei bluziţă pe tine!

Ea: Dar eu vreau mai mult că tine să stau dezbrăcată!



Astăzi, la lucru, domnul care mă însoţeşte mă întreabă în franceză unde mă duc. Îi spun unde şi-l întreb cum de lucrează agent de pază în condiţiile în care pare să ştie limba franceză.

- În Franţa, toţi copiii ştiu limba franceză şi nu se mai miră, spune el, râzând în colţul gurii.

- Ca să vezi! Şi în Italia, cum e în Italia?

- Şi în Italia e la fel. Toţi copiii ştiu italiană.

- Să ştiţi că aveţi dreptate. Numai în România, copiii români nu ştiu româneşte!

- Şi asta-i drept.



Ajungem la recepţie, vreau să bag măgăhoaia pe care sunt obligată s-o folosesc în interior dar îmi dau seama că ar fi inutil şi zic cu voce tare că mai bine o las afară iar domnul ăsta care are mereu toate replicile la el(sigur are o mare tristeţe a lui dacă nu e prieten al lui  Bachus în timpul liber, desigur) îmi spune că el stătea şi se uita să vadă când mă prind.

-M-am prins, vă mulţumesc, probabil că de aceea staţi la distanţă, în caz că nu mă prind, să nu cad în ceva urat mirositor şi să vă murdăriţi! Atunci, vă las eu "măgăhoaia", mi se pare că sunteţi puţin ataşat de ea, s-o duceţi unde-i este locul!

-M-am prins eu că o să mi-o lăsaţi mie!


Pe raion, un domn la vreo 60 de ani, mă întreabă dacă nu-mi este greu...Îi spun încet(fericirea nu se strigă) că nu-mi este aşa greu fiindcă nu simt de parcă aş fi sclava cuiva sau a muncii fiindcă am norocul să fac ceea ce-mi place şi ce mi-am dorit, momentan. Pentru că fiecare pas înseamnă o călătorie spre altă destinaţie.

-Dar veniţi să-mi spuneţi şi mie ingredientele din salamul ăsta?

-Da, cum să nu? ÎI turui ingredientele şi văzându-l cu coada ochiului că se uită pe sub ochelari la mine, îl întreb dacă-i mai citesc...

- Nu, e suficient. Dar ştiţi că atunci când îmi citiţi, nu mai munciţi?

-Da, vă mulţumesc pentru clipa de odihnă oferită! Dar să cumpăraţi şi salamul!

Aceste cuvinte de astăzi sunt pentru tataia. Îl chema Dumitru. Aş fi vrut să mai fie. Ne salvăm şi mergem mai departe cu tot felul de artificii. Pentru că avem dureri în suflet de care nu ne vindecăm niciodată. Rămâne gol.

Ce înseamnă fericirea?

Potrivit lui nuaisacrezi.ro, sunt 34 de lucruri(doar atâtea?) care-ţi provoacă o senzaţie de fericire:

1. Să dormi pe aşternuturi proaspăt spălate.

2. Să strănuţi de 3 sau mai multe ori la rând.(de 7 ori, oare???)

3. Să te joci cu picioarele în apă.

4. Să simţi că au mai rămas multe pagini de citit din cartea care îţi place foarte mult. 

5. Să aluneci şi să nu cazi.

6. Să simţi nisipul între degetele de la picioare.

7. SMS-ul pe care l-ai aşteptat foarte mult.

8. Să te trezeşti după un coşmar realistic şi să înţelegi că a fost doar un vis.

9. Să muşti un ecler/ o chiflă/ o prăjitură din partea în care este umplutură.

10. Să găseşti o bucată de cartof prăjită până la starea de chips în porţia de cartofi prăjiţi.

11. Să dezlipeşti folia protectoare de pe dispozitivele electronice noi.

12. Când te felicită de ziua de naştere persoane pe care nu le cunoşti.

13. Să găseşti nişte bani ascunşi de care ai uitat.

14. Când plapuma în care te-ai băgat era rece şi începe să se încălzească.

15. Să introduci corect o parolă de mult uitată.

16. Să atingi părul după ce a fost tuns.

17. Frigiderul plin de bunătăţi rămase după sărbători.

18. Când îţi semnalizează pe autostradă şi reuşeşti să scazi din viteză până la radar.

19. Să zici ce a zis şi comentatorul sportiv, numai că înaintea lui cu o secundă.

20. Să nimereşti de departe când arunci ceva la coşul de gunoi.

21. Să îmbraci ceea ce tocmai ai cumpărat.

22. Să te trezeşti cu o oră înainte să sune ceasul deşteptător şi să înţelegi că mai ai multă vreme până ce trebuie să te trezeşti şi să te culci la loc.

23. Să simţi undeva, întâmplător un miros din copilărie.

24. Să asculţi la nesfârşit o melodie care îţi place pe moment.

25. Să te treacă fiorii de la o melodie pe care o asculţi.

26. Atunci când ai reuşit să scoţi ultima picătură de pastă de dinţi din tub.

27. Să răscoleşti cutia cu jucăriile şi lucrurile din copilărie.

28. Să stai pe pat şi să asculţi cum cad picăturile de ploaie pe geam şi pe pervaz.

29. Să dezlipeşti de pe mâna lipiciul că pe un strat de piele.

30. Să te aşezi pe canapea după o zi întreagă de stat în picioare.

31. Să îţi dea lacrimile de la atâta râs.

32. Să îţi bagi mâinile într-un vas plin cu orez nefiert.

33. Să întorci perna pe partea rece.

34. Să observi cum străinii care stau alături râd ascultând discuţia ta cu prietenii.

Cum unele sunt de neînţeles pentru mine, cum e cea cu mâinile în orez nefiert, am mai găsit şi altele care înseamnă mici bucurii pentru mine, pe termen lung traducându-se tot prin momente de fericire :

Să aud o melodie pe care n-am mai ascultat-o de foarte mulţi ani, o melodie veche, clasică, dintr-o perioadă în care accentul cădea pe calităţile vocale, nu pe aspect.

Să beau o cafea bună în fiecare dimineaţă, prima gură fiind cea mai savuroasă.

Să desfac o carte, să-i răsfoiesc paginile şi să încep s-o citesc.(acum si pe Kindle).

Să descoperi că indiferent cum arăţi, ar trebui să te apreciezi just, să nu te desconsideri şi să jeleşti după timpurile trecute. Dacă vrei să arăţi mai bine, să faci sport sau să mănânci sănătos dar să nu te plângi pentru felul în care arăţi dacă nu faci astea.

Să mulţumeşti cuiva chiar şi în gând pentru o lecţie fie ea şi dureroasă( să fii suficient de puternic încât să-ţi accepţi şi greşeala, şi lecţia).

Să-ţi reuşească o reţetă nouă.(sau o poveste).

Să te împrieteneşti cu cineva pe o reţea de socializare şi să vorbeşti ca şi cum aţi fi prieteni vechi deşi nu v-aţi văzut şi nu vă veţi întâlni niciodată.

Să-ţi ceri iertare când ştii c-ai greşit.

Să ierţi. Să te ierţi.

Să te întâlneşti brusc cu Smiley şi să-ţi dea un autograf pentru copilul tău. Să-l asculţi live. Să citeşti despre el că e un om bun.

Să oferi cadouri.

Să primeşti cadouri de la surori fără nicio ocazie anume.(Didi, Moni, Lumi, da???)

Să aştepţi să înceapă un film bun.

Să câştigi un concurs, un premiu, o invitaţie.

Să inventezi cuvinte şi oricât de ciudate ar fi, soţul, familia sau prietenele să le înţeleagă.

Să dormi adânc şi copilul tău să se furişeze lângă tine, în braţele tale.

Să vorbeşti cu o prietenă cu care n-ai mai vorbit de zece ani şi să-ţi spună că înţelege perfect ceea ce simţi şi să simţi că e sinceră.

Să ştii că mâine e Moş Nicolae şi curând vine Moş Crăciun.

Să împodobeşti bradul. (în decembrie, nu acum)

Să mulţumeşti, să apreciezi şi să fii recunoscător pentru viaţa ta în fiecare zi.

În afară de dragoste care ne face pe toţi fericiţi, ce mai înseamnă fericirea?

Top comentatori de pe You Tube

Pentru comentatorii de pe You Tube, muzica e viaţa lor. Se observă din comentariile lor, care de care mai avizate :

10. Comentatorul care ştie ce vrea :"fiecare vrea ceva, cineva vrea altceva dar nu publicul hotărăşte ce face INNA, ea face ce îi place, nu cei place publicului din românia.făcând ce a avrut şi ce ia plăcut a ajuns să cânte peste tot în Europa", Asia şi SUA, dar nu numai aici ci peste tot.   TINEO TOT AŞA INNA INNA INNA INNA"(ce le faci oamenilor, INNA, INNA, INNA!)

9. Comentatorul înnebunit după "bunătăţi muzicale" : "Dar creaţa, domne, cine-i creaţa? Bucătăreasa, frate, cine-i bucătăreasa? Aş mânca din clătitele ei!", "Femeia aia de serviciu ce caută în vidioclip?"

8. Comentatorul pasionat de modă : "ce dracu e geaca aia ?!??!", "What a sexy outfit".

7. Comentatorul invidios : "Ce mănânci, Loredano, de arăţi aşa de bine? Faci tu ceva, imposibil să n-ai operaţii estetice!"

6. Comentatorul care le ştie el pe toate : "Eu ştiu ce mănâncă. Vasi spune şi vouă :)) dar va închipuit tot ce poa'să mance bagaboantele astea".

5. Comentatorul "nici limba română, nici limba engleză" : "dacă şi asta se numeşte artist atunci eu şanţ nepotul sfântului de la Maglavit "no ofence" .

4. Comentatorul "no comments" : "Brenciu presedinteeee"( cum???)

3. Comentatorul "toate-i put" : "O melodie de kakat exact ca şi acest Domn Ştefan Bănică Jr !"

2. Comentatorul "Ma'como se dice la calorifer la voi?" :  "ROMÂNI PROŞTI , ÎN LOC SĂ FIŢI MÂNDRII , VOI MURIŢI DE INVIDIE ŞI URA . DE ASTA NICI NU NE MERGE BINE CĂ SE TREZEŞTE CATE 5-10 FRAIERI ŞI STRICĂ TOT. ŢĂRANi ÎMPUŢIŢI !"

1. Comentatorul IT: "Yup Autotuning like a boss and pitching her voice helps a lot. That live version Sucks as hell. And she is'nt able at all to stay serious. Back To The Kitchen 2.0 xD".

Între timp am mai găsit şi alţii :

Comentatorul care se dezice de cântăreţele noastre :" Doamne ce penibil dacă eram în locul ei intram în pământ a stricat melodia şi ....a falsat ....se face singură de râs! Mie nu mia plăcut nici o dată de ea!", "ce e cu panaramă asta mă ?"

Comentatorul "toţi sunt proşti, numai eu sunt deştept" :  "bine dar radio 21 ăştia sunt chiar idioţi , ce o pune şi ei să facă ... să cânte peste vocea lu smiley şi mai îi da şi căşti :)))))))))))".

Comentatorul nostalgic : "Maestrul va muri, iar lumea va plânge. Apreciaţi ce aveţi, acum, e singurul lucru care contează...", "Acest om este o rază de lumină într-o Românie întunecată de manelarie O rază ce nu se va stinge nicicând nicicum".

Comentatorul trist : "păi ce p. mea să facă şi ea dacă în România numai cocalari pe unde te duci. numai ciorii până se "trezeşte" şi România noastră toate vedetele care simt gustul de afară o să uite, noi îi facem să uite cine sunt pentru că nu este o mândrie să fii român la ora actuală".

Comentatorul "gramatica mă plictiseşte"(cam pe toţi de mai sus, de altfel): "şi smiley toţi zic că melodia ta e cea mai tare dar când a apărut melo."cai verzi pe pereţi" "criminal" etc. toţi ziceau că e cea mai tare melodie de a ta şi o vor ascultă până la moarte,akum nici nu o mai ascultă dar melo. asta chiar o so asculte şi  aia care au dat dislike au greşit butonul de like".(!!!)

Comentatorul "deci" : "deci eu ascult DOAR  RAP dar melodia asta chiar îmi place ".(DECI)

Comentatorul un pic de medic : "du-te la psihiatru,să-ţi dea nişte xanax,că eşti varză ,eşti depresiv".

Comentatorul "nu ştiu ce-i cu mine" : "foarte frumoasă melodia cred că şi am plâns".

 Acesta este un text mai vechi. Parcă au trecut zeci de ani de atunci.

O zi de lucru

Pe drumul spre lucru, ascult în căşti "Niciodată toamna", să-mi mai alin una-alta. Vântul ăsta de Sibiu, pustiitor, nu-mi alină nimic. Dimpotrivă. Ajung la lucru, dau bună dimineaţa colegilor, uneori mi se şi răspunde. În vestiar, încerc să-mi iau un pachet de gumă din geantă(Doamne, câte pot să intre într-o geantă şi să nu găseşti niciodată ce-ai nevoie când ai nevoie!) şi după multe eforturi, reuşesc să-l sustrag. După care-mi cade în dulapul colegei, printr-o gaură pe care n-am văzut-o niciodată. Încerc să deschid dulapul(închis, desigur), moment în care-mi dau seama că semăn cu Mr.Bean, într-una din scenetele care l-au făcut celebru(prin care am trecut cel puţin o dată în viaţă fiecare dintre noi), aşa că renunţ. Mă duc la toaletă să mă spăl pe mâini şi să mai arunc un ochi critic părului care niciodată nu stă cum vreau eu.Cu "I want to break free" în minte, mă îndrept spre câmpul de luptă căruia un şef îi spune "codru". Ştie el de ce.

Trebuie să fac o plasare de produse, nu ştiu unde şi nu ştiu cum. Întreb şi mi se răspunde sec : Pe raion! Felicitări! Felicitări pentru ce??? Sunt mulţumită că nu mi se spune şi "La mulţi ani!" şi-mi iau faţa consternată de acolo. O să sun un şef. Ăştia ştiu totul, de obicei. De obicei, mă şi ajută.

Apoi merg să aranjez nişte marfă şi mă aplec, ştie cineva mişcarea? Mişcarea în care fundul iese în evidenţă căci nu pot să mă aplec cu spatele drept, flexând doar genunchii, ar rămâne toată marfa în rezervă astfel. Şi atunci aud replica : Nu mai ţine curul aşa că... Că ce?(aici, citind, bărbatu-meu se uită cu un ochi critic la mine dar să ştii, bărbate, că eu fundul îl ţin mereu la mine, nu pot să-l las acasă şi nici nu sunt de vină pentru ce-şi imaginează unii).

Sunt întrebată printre raioane dacă ştiu unde e mălaiul, ştiu, cum să nu? Conduc omul la mălai şi-mi spune: Păi nu e scump? La L. parcă e mai ieftin, mă duc acolo! N-am bani de mălai! Înţeleg, îi dau replica, mergeţi unde credeţi că e mai bine!

Merg spre case, o fată exclamă plină de bucurie când mă vede : Hei, Bela, ce faci? Fată, dar ce drăguţă eşti! Auzi, ai un iubit? Oh, dar de ce, mă întreb în gând? Pentru ea sau pentru cineva? Am un soţ iubit, să ştii! Am şi eu, îmi spune ea gângurind. Deci nu pentru ea...Dar de ce mă întrebi, o întreb şi eu. Aşa, ce n-am voie? Ba da, ai.

Ipochimenul care mă însoţeşte se laudă cum a prins el hoţi în magazin cu mâinile goale, atât e el de inteligent, nu i-a văzut pe camere, n-a fost lângă ei acolo şi totuşi i-a prins! Îl întreb dacă i-a prins cu puterea minţii sau i-a văzut în bolul de cristal că nu-mi explic altfel. Nu are replică şi mă bucur că tace măcar pentru un minut.

Un domn îmi spune iar că-i place parfumul meu şi fiindcă eu nu-l mai simt, mă gândesc să nu miros, Doamne-fereşte, a mezeluri sau a margarină, cum mi-a spus un merchandiser când m-am angajat, că fiecare miroase, după un timp, în funcţie de ce marfă bagă la raft. Dar dacă  stau să mă gândesc ce frumos îmi miroase în rezerva de mezeluri când mi-e foame, parcă nu e aşa un dezastru. I-o fi şi omului foame.

Ducem cu noi o lume necunoscută nu doar celorlalţi, uneori şi celor de lângă noi. După cum şi lumea lor ne este necunoscută. Luptele, durerile, bucuriile altora rămân enigme. Facebook-ul nu poate cuprinde, cu opţiunile sale, inima omului.

Femei

Sunt femei care salvează. Un om, o mulţime, se salvează pe ele însele. De pustiu, de singurătate, de nebunie.
Femei care aşteaptă veşnic omul care să le salveze, care să le facă zeiţe, să le aşeze pe un piedestal, să fie iubite aşa cum sunt mereu, fără să dea nimic înapoi, fără să iubească la rândul lor căci cred că simpla lor prezenţă este de ajuns.
Sunt femei care iubesc nebuneşte un singur bărbat, la uşa căruia bat zi şi noapte ca să fie iubite, care se umilesc, se jertfesc pentru acest bărbat, îi dedică statusuri patetice şi fotografii cu zâmbete perfecte sau cu rictusuri a la Gioconda, îşi jură în sine că-l părăsesc, că nu-l mai iubesc dar tremură la simplul lui nume, suspină şi le doare sufletul la o melodie care le aduce aminte de clipele trecute şi cred sincer că nu vor mai iubi niciodată la fel. Până la următorul bărbat. Care nu e niciodată soţul. Decât dacă le părăseşte. Şi astfel se salvează el.
Sunt femei mame, mame nu pentru că au vrut asta, ci pentru că asta au crezut că vrea lumea de la ele(de ce-ar conta ce vrea lumea?), femei, care, deşi suferă în timpul sarcinii, râd de alte femei gravide care suferă cum au suferit şi ele. Pentru că au uitat, pentru că ele consideră sarcina altei femei nu ceva sfânt, ci ceva de care poţi să râzi. Femeile astea nu salvează pe nimeni.
Sunt femei care n-au fost iubite, copile fiind, şi dau buzna, adulte, în mâncare, în ţigări, în alcool, în sex, în cumpărături inutile. Femei pe care nu le mai salvează decât terapeutul, dacă ar recunoaşte că au o problemă, să ajungă acolo. Femei aparent sănătoase care se plâng mereu de dureri de cap, de dureri de spate, de dureri nelocalizate, femei care critică în permanenţă alte femei, prezente sau absente şi apoi se plâng de răutatea lumii. Femei care nu se uită în interiorul lor nici măcar o dată. Căci cred că simpla lor prezenţă este de ajuns.
Femei care iartă şi iubesc din nou, iubesc şi iartă până la capătul lumii. Femei care-şi iubesc aşa copiii, soţul, părinţii. Femei care par proaste când iartă şi uită răul.

Femei care nu iartă niciodată, care trăiesc cu satisfacţie fiecare dramă, singura lor raţiune de-a trăi, femei care se uită cu nesaţ la Măruţă, Capatos şi plâng de fericire când un copilaş nevinovat ia bătaie la grădiniţă căci cred că educaţia se face cu violenţă. Femei care nu observă niciodată ochii altei femei şi ce spun ei, ci doar hainele, coafura, tenul, felul în care se mişcă. Ca şi cum asta le-ar ajuta sau face fericite.
Femei care vor să trăiască odraslele lor ce n-au trăit ele niciodată, care spun mereu altor mame ce fac ele, cât gătesc, ce gătesc, cum îmbracă şi de unde îmbracă copilul, care dau copilul la meditaţii la 3 ani, pregătindu-l pentru succesul pe care ele nu l-au avut.
Sunt femei care se sacrifică pentru a fi "în rând cu lumea", care nu fac nimic pentru ele, care trăiesc doar în mintea lor mirajul puterii, al iubirii adevărate, al prieteniei, femei incredibil de singure, femei care se amăgesc de dimineaţă până seara cu ceea ce n-au.
Femei care sunt doamne. Rare. Femei pe care o să le iubesc mereu şi o să le respect deşi sunt sute sau mii de kilometri între noi. Sau doar cuvintele lor.