Adunate

Din stații, din autobuze, din magazine, din viață.

Într-o stație de pe Vasile Milea, se vede o femeie care se târăște cu greu, bălăngănindu-se. În fața mea,  în autobuz, pufnesc în râs două pasagere. Cea din dreapta exclamă în batjocură:
-Doamne, ce beată era!
-Muci, îi confirmă cealaltă.
-Nu, doamnelor, vorbește o altă femeie lângă mine. Nu e beată. Are picior de fier. Merge greu.

Cuvintele ei cad greu peste cea care a spus că femeia de pe stradă era beată. Clatină din cap cu dispreț pentru propria persoană și mă mir că un om își poate recunoaște atât de rapid propria judecată strâmbă:

-Ce degrabă am vorbit cu păcat, Doamne, iartă-mă! 

Doamne, dumnezeule(în care nu cred), mai rar o să ai rob așa, cei mai mulți judecă fără să gândească. Cei care gândesc nu stau să judece. Glumesc, sunt destui pe care-i cunosc eu, înzestrați cu gândire, persoane cerebrale, care par echilibrate dar din când în când,  alunecă într-o bârfă care ar rușina-o și pe cea mai țață tanti din biserică. Oricare biserică, toate la fel, un loc de pomenire nu a celor morți, ci a celor vii. Nu cred că s-a schimbat ceva în acești ani de când nu mai frecventez. Îmi mențin părerea despre Dumnezeul fiecăruia. Ceilalți...iluzii. Ca în povestea cu umerașul banal, din sârmă sau chiar din lemn, tot umeraș. Pe care îl înzestrează fiecare cu ce are.

O femeie se uită pe sub ochelari la mine.
-Ce citești? Citești cărți pe telefon?
-Da, îi răspund și-mi văd mai departe de citit.
-Da'nu-ți strici ochii? Eu am tensiune pe ochi și nu pot să citesc nimic. Mă uit la televizor dar să știi că numai puțin, la emisiuni culturale, nu la prostii.
-N-am știut dar să știți că puteți să vă uitați la ce vreți.
-Da'tu nu te uiți?
-Nu.
-Și nu știi de aria cercului? N-ai auzit? Doamne, ce întârzie autobuzul ăsta! La cât trebuia să vină?
-Peste 15 minute. Nu întârzie, ați venit dumneavoastră devreme.
-Am dus nepoții la școală și m-am dus acasă, numai puțin, știi? Până am băut o gură de cafea, numai una la început, apoi am fumat o țigară, apoi am terminat cafeaua și mi-am mai făcut una, să mai fumez o țigară, știi? Ce trece timpul asta...până m-am spălat, înțelegi? Apoi am spălat vasele, mi-am pus puțin de fard, doar puțin, ți-am spus că am tensiune pe ochi?
-Mi-ați spus.
Las telefonul deoparte. Femeia prinde curaj. N-a mai vorbit demult.
-Ai fost la noul mall? Eu am fost. Îmi trebuia sutien nou, de la H&M, cu push-up, că nu prea sunt înzestrată, prin haină nu se vede dar știu eu, spune ea dintr-o suflare. Și ce crezi? Eu n-am vrut să mă duc că am zis că-i aglomerat, că se duc moșii după tigăi dar mie îmi trebuia sutien și au dat ăia vouchere de 50 de lei,  au avut și reducere nu știu cât la sută și am mai pus eu 20 de lei și mi-am luat sutien. Am dat 60 cu totul, nu e scump, nu?(oare cât o fi fost sutienul, îmi trece prin minte dar n-apuc s-o întreb), și să vezi ce mi-am mai luat! Uite, rujul ăsta cu care sunt dată acum, arată bine, așa e?
-Arată, da.

Cu ceva timp în urmă, în aceeași stație, altcineva îmi arăta o ojă nude de care era foarte mândră. E clar, e ceva în stație.

-Apoi mi-am luat și un gel de duș, o cremă de mâini și niște saci de gunoi, m-am dus și în Kaufland, în Kaufland ai fost?
-Am fost.
-Îți place? Ce zici de rimelul meu? Îți place? Dar îmi dau înainte cu o cremă cu acid hialuronic, altfel n-aș putea să-mi dau nici cu rimel, nici cu fard. Știi câți ani am?
-Nu.
-Am 69.
-Nu se văd, îi spun.
-Știu, îmi spune ea cu emfază. Mai rar la vârsta mea să arate cineva așa. Eu nu cunosc pe nimeni.
-Nici eu. Nici să vorbească atât.
-Păi știi de ce vorbesc atâta? Eu sunt foarte directă. Spun tot.
-Sunteți, probabil, foarte sinceră.
-Da, m-am dus la tot felul de oameni, la doctori, la profesori, vorbesc mult și mă întreabă de ce m-am dus la ei, că nu am nimic. Mi-au spus că sunt ipohondră dar nu i-am crezut, cum să-i cred? Eu cred ce vreau, în ce vreau. Fac ce vreau eu și mă duc la vot, beau apă multă, mă trezesc dimineața devreme și vreau să fiu utilă cât se poate de mult.

Nu am mai avut replică, noroc că a venit autobuzul. Oricum n-apuc eu să vorbesc prea mult.

În Kaufland, o femeie bătrână, îmbrăcată în negru, sprijinită în baston, mă întreabă de Glade-ul electric. I-l arăt la raft și-mi cere două, n-apuc să mă mir că mă roagă să-i arăt unde sunt umerașele din lemn. O conduc acolo și mă întreabă cât costă și dacă sunt cu adevărat din lemn. Îi confirm.
-Trebuie să fie din lemn, am un bărbat rău acasă, maică, bătrân și rău, mă bate în fiecare zi dacă nu-i aduc ce-mi cere și acum a văzut aceste umerașe, eu vin de la țară, de departe și dacă nu-i duc umerașele, dă cu mine de toți pereții. 

N-o întreb de ce mai stă cu el. Știe ea. Sunt astfel de întrebări care nu se pun niciodată.