marți, 19 noiembrie 2019

Un altfel de timp

Un timp care să soluționeze toate nerezolvatele. Dar, așa cum spuneam, timpul nu rezolvă nimic. Timpul doar curge. Tic-tac. Ne descurcăm, fiecare, cum putem în această ecuație. Cea cu ce se naște, crește, ce crește, îmbătrânește și...restul, se știe. Timpul, ca o paranteză. Între un moment și altul. Între aceste paranteze, ni se întâmplă să ne întâmplăm. Eu iubindu-te pe tine, tu totuși pe alta, cum zicea Ana Blandiana. Sau poate doar viața ta, ceea ce poți controla. N-ai cum să iubești lucrurile, oamenii, evenimentele care-ți scapă de sub control. E ca și cum ai cădea în hău, la nesfârșit. Și cum să iubești hăul, neiubitul, nesfârșitul?

Nu-l iubești, fugi de el. 

Scrie pe un dulap, în CRF : nu lua țigările, am și eu nevoie de ele! Trecând peste detaliul financiar, deloc de neglijat, femeia atrăgea atenția asupra nevoii ei de țigări. Adică tot un control, căci cred că dependența de țigări, ca orice dependență, e ceva ce crezi că poți controla, îți da această mirifică iluzie, că domini. Dar nu. Poate un ideal, poate un gunoi. 

Nu știu de ce-ar crede cineva că sfârșitul nu e aici. E aici. Nu se știe când, nu cred că avem mai mult control ca o furnică, cum i-am spus cândva cuiva care mi-e drag. O furnică e atât de puternică că poate ridica de 20 de ori greutatea ei. Dar cu toate astea, n-are control asupra a ceea ce e deasupra ei, poate destin, poate întâmplare. Și noi, vietăți mai mari, dotați cu creier(unii, nu doar de formă), nu trăim momentul prezent, nici nu știm, nici nu putem. Trăim, supraviețuim, mai exact, doar cu teama sfârșitului. Închiderea parantezei. Dar finalul e inevitabil, fie rău, fie bun. Sfârșitul iubirii, cea mai mare teamă. Teama că  nu vom  mai fi iubiți sau că vom înceta să mai iubim. Și cine poate controla iubirea? Sau opusul ei, teama? Jumătate din viață ne luptăm să clădim tot felul de fortărețe în jurul nostru și, dacă avem noroc, n-avem destinul furnicii, în cealaltă jumătate dărâmăm ziduri după ziduri pentru a ieși la iveală așa cum suntem. Dacă avem noroc. Sau timp. 
                                                                         
Foto : apus apus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un an

A trecut un an de când mamaia nu mai e. Un an cu de toate. De parcă n-ar fi fost, De parcă am rămas agățați de o clipă tot acolo,  în martie...