Andreisme de ianuarie

Fuse ianuarie, cum ar zice oltenii. Mama lor de olteni, cum ar zice ardelenii. E uşor să urăşti, să judeci, să scoţi pe gură tot felul de cuvinte oribile şi e greu să fii prezent, să nu fi părtinitor, să spui lucrurile cel mai greu de auzit. Dar şi spuse...Pentru unii, spusul nu înseamnă a şi face, a şi simţi. Vorbe goale. De conţinut. Doar de dragul conversaţiei. Tragi iar aer în piept şi nu mai crezi nici cuvintele frumoase dar absolut nude şi nu le crezi nici pe ale tale, urâte dar necesare. Sunt doar cuvinte. Când cuvintele vor fi doar cuvinte. Nu doar minciuni sau adevăruri pe...canapea. 
 
  

Fuse ianuarie. Şi-n seara asta, pe cer, sus, o lună cum n-am mai văzut de mult. O lună pentru căutătorii de comori, dacă ar fi. Comori. Sau căutători. 
 

A fost în ianuarie o seară când jucam cu princess un joc şi ea mi-a cedat mie jocul, să joc eu şi i-am spus să-mi ţină pumnii, e ceva greu. Iar ea mi-a luat palma dreaptă în mâinile ei şi mi-a făcut degetele pumn, ţinându-l strâns, strâns:  

-Ce faci, princess?    

-Îţi ţin pumnii, mami, să câştigi jocul asta! 
 
  
 
 Princess juca teatru cu taică-său. Ea era regina, el oglinda. De obicei, eu sunt oglinda. Mda. De data asta, eu citeam, vag interesată de jocul lor.
  

-Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă-n ţară?    

-Tu eşti, prinţesa mea...dar maica-ta e şi mai frumoasă! (nu ştiu de unde a scos-o dar s-a riscat)   

-Ce, ce-ai spus? Mamă, ştii ceva? Ia parfumul asta şi dă-te cu el, nu e otrăvit, hai, dă-te cu el!

Noi râdem cu lacrimi, eu mă prefac că mă dau cu parfumul şi pretind că am leşinat.   

 -Nu înţeleg de ce râdeţi! Ce e amuzant? Tu stai leşinată, am spus, nu mai râde!  

  -Mamă, cum se zice carte în engleză?   

  -Book!
  -Citeşti un buc, mamă? Ia papucii şi caută cu mine ce-am pierdut!  
 
  
Fiindcă e la modă să fii asumat(sau să zici că eşti asumat, că de la a pretinde până la a fi e cale lungă), sunt foarte mulţi care spun cu nonsalanţă, nu înainte de a rezona cu diverse aparent de nerezonat pentru alţii: îmi asum asta, asta sunt! Dar cum îţi asumi ce nu vrei să-ţi recunoşti? Cum e cu emoţiile care n-au nume? În ce dicţionar nescris încă stau? În ce oglindă?
 
  
  

Tot în ianuarie, am învăţat-o pe princess să numere până la zece când simte că se enervează din diverse pe care nu le poate controla şi, fiindcă nu am super puteri, nici eu nu pot controla diversele care o enervează pe ea. Şi a văzut că e bine, mai numără până la zece, mai trage aer în piept. Astăzi s-a supărat foarte tare fiindcă prietenele ei s-au dus acasă şi plângea de sărea cămaşa de pe ea.Mai ales că nu puteam s-o iau în braţe. Până la urmă am luat-o totuşi în braţe şi i-am spus să nu mai plângă, să tragă aer în piept  şi să se liniştească. S-a liniştit, a înţeles că şi ea merge acasă după care mi-a zis să zâmbesc, să nu mai stau încruntată.    

-Dar sunt supărată, Andreea, chiar te superi şi pentru că mergi acasă, că merg fetele acasă, că e frig, că e lună...Sunt supărată şi vreau să stau supărată, am dreptul asta! Că pe mine nu mă ia nimeni în braţe să mă consoleze!   

-Trage aer în piept, mamă!

                                           

Foto: Instagram