Pentru că cititul e mult mai interesant decât blamata(de către unii) muncă de merchandiser şi, mai ales, fiindcă sunt în concediu sau tocmai de aceea, mi-am băgat ochii-n nişte cărţi, patru la număr. Bine, 4 şi jumătate, aceea citită pe jumătate îmi place atât de mult că nu îndrăznesc s-o citesc pe toată în ritmul obişnuit.
Să trec la povestirea lor.
Să trec la povestirea lor.
Moş Crăciun a fost bun şi anul acesta cu mine şi mi-a îmbogăţit biblioteca cu "Orbi", cartea Petronelei Rotar şi cu "Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni" a Ioanei Chicet-Macoveiciuc.
Întrucât recenziile citite îmi cam sugerau despre ce-ar fi Orbi şi nu voiam să mă afund în nişte dileme tocmai de Crăciun, am început cu romanul Ioanei. Deşi îi citesc blogul de mulţi ani şi cărţile ei mi-au trecut prin mână când le-am făcut cadou, nu citisem încă nicio carte de-a ei. "Ziua..." este o lectură uşoară, în care se poate regăsi oricine care a iubit vreodată nu cu intermitenţe, ci...în lipsă. În lipsa persoanei iubite care nu se lasă iubită dar pentru care dorul creşte exponenţial. Şi poate cu cât încerci mai mult să nu iubeşti atunci când iubeşti, te afunzi şi mai mult în iubire şi nimic nu mai e la fel şi restul vieţii îl trăieşti pe jumătate. O poveste de dragoste cum sigur am trăit toţi măcar o dată-n viaţă, care te face să visezi cu ochii deschişi şi să verşi câteva lacrimi. Pe la jumătatea cărţii am renunţat la ea şi am deschis "Orbi". Era a treia zi de Crăciun, mergeam deja la lucru, niciun pericol de dileme, singură atitudine potrivită era a mercantizării produselor. Vis de iarnă, nu alta.
Orbi e o carte pentru femeile care iubesc. Dar care iubesc prea mult. Şi chiar Alexa, protagonista oarbă(de iubire din asta, prea multă, de parcă iubirea ar fi multă sau puţină) în încercarea să de-a se vindeca de atâta iubire citeşte "Femei care iubesc prea mult" de Robin Norwood. Orbi e pentru femeia care nu ştie să iubească fiindcă n-a avut de la cine să înveţe ce este iubirea, e pentru femeia dependentă de ceea ce crede că este iubire şi face tot ce poate pentru a avea iubirea asta trunchiată. Chiar dacă e doar trunchi de copac, nu e tot copacul, cu rădăcini, cu frunze, cu fructe, cu umbră, cu tendinţa de-a se înălţa spre cer. Alexa, căsătorită cu un bărbat alcoolic, gelos şi posesiv, care-i caută în email-uri şi în mesaje şi în gura căruia "iubito" sună la fel de rău precum "curvo" cum o gratulează el de numeroase ori, se decide să-l părăsească, să-l dea afară din casă. Din minte, din gânduri. Din iubirea care n-a fost iubire ci doar o formă de-a uita de Andrei, tot un bărbat indisponibil. Paralel merge la terapeut pentru a se înţelege mai bine, pentru a termina cu întunericul din mintea ei. Căci îşi dă seama că alegând doar bărbaţi indisponibili, se minte singură, căutând să recreeze instinctiv un cadru de iubire care nu i-a fost disponibil când a fost mică. Orbirea nu e doar a ei, e şi a soţului, a lui Călin dar fiecare trebuie să fie responsabil pentru el. Să aleagă să nu mai fie orb. Să aleagă să se iubească şi să se accepte în pofida etichetelor puse în mica copilărie, să aleagă să lase bagajul de furii, temeri, neputinţe şi neiubiri în urmă, să şi le asume dar să nu le poarte, să nu-l definească ca om. Să alegem, să ne asumăm, să fim, să ne iubim. Să nu mai fim orbi. Terapeuta îi spune la un moment dat Alexei : "Cei mai mulţi oameni nu pot admite că nu sunt bine, Şi atunci se mint. Toţi oamenii se mint, Alexa. Ne minţim în fiecare zi de nenumărate ori ca să ne justificăm şi cele mai mici alegeri.(...) Şi fiecare justificare e o minciună pe care ne-o spunem ca să putem trăi cu noi, căci astfel traiul în mintea noastră ar fi insuportabil. Iar pentru cei mai mulţi oameni, astea devin adevărurile după care îşi ghidează întreaga viaţă".
Orbi e o carte pentru femeile care iubesc. Dar care iubesc prea mult. Şi chiar Alexa, protagonista oarbă(de iubire din asta, prea multă, de parcă iubirea ar fi multă sau puţină) în încercarea să de-a se vindeca de atâta iubire citeşte "Femei care iubesc prea mult" de Robin Norwood. Orbi e pentru femeia care nu ştie să iubească fiindcă n-a avut de la cine să înveţe ce este iubirea, e pentru femeia dependentă de ceea ce crede că este iubire şi face tot ce poate pentru a avea iubirea asta trunchiată. Chiar dacă e doar trunchi de copac, nu e tot copacul, cu rădăcini, cu frunze, cu fructe, cu umbră, cu tendinţa de-a se înălţa spre cer. Alexa, căsătorită cu un bărbat alcoolic, gelos şi posesiv, care-i caută în email-uri şi în mesaje şi în gura căruia "iubito" sună la fel de rău precum "curvo" cum o gratulează el de numeroase ori, se decide să-l părăsească, să-l dea afară din casă. Din minte, din gânduri. Din iubirea care n-a fost iubire ci doar o formă de-a uita de Andrei, tot un bărbat indisponibil. Paralel merge la terapeut pentru a se înţelege mai bine, pentru a termina cu întunericul din mintea ei. Căci îşi dă seama că alegând doar bărbaţi indisponibili, se minte singură, căutând să recreeze instinctiv un cadru de iubire care nu i-a fost disponibil când a fost mică. Orbirea nu e doar a ei, e şi a soţului, a lui Călin dar fiecare trebuie să fie responsabil pentru el. Să aleagă să nu mai fie orb. Să aleagă să se iubească şi să se accepte în pofida etichetelor puse în mica copilărie, să aleagă să lase bagajul de furii, temeri, neputinţe şi neiubiri în urmă, să şi le asume dar să nu le poarte, să nu-l definească ca om. Să alegem, să ne asumăm, să fim, să ne iubim. Să nu mai fim orbi. Terapeuta îi spune la un moment dat Alexei : "Cei mai mulţi oameni nu pot admite că nu sunt bine, Şi atunci se mint. Toţi oamenii se mint, Alexa. Ne minţim în fiecare zi de nenumărate ori ca să ne justificăm şi cele mai mici alegeri.(...) Şi fiecare justificare e o minciună pe care ne-o spunem ca să putem trăi cu noi, căci astfel traiul în mintea noastră ar fi insuportabil. Iar pentru cei mai mulţi oameni, astea devin adevărurile după care îşi ghidează întreaga viaţă".
Am lăsat Orbi la jumătate şi m-am întors la cartea Ioanei. La timp s-o prind pe Oana, eroina zilei fără iubire, salvându-se prin căsătoria cu un bărbat numai bun de pus pe rană şi cu care are doi copii. Dar trăieşte în continuare incompletă cu gândul mereu la Andrei, nevindecată total. Nu ştie de ce-a părăsit-o, dacă mai trăieşte, ce face şi, mai ales, dacă a iubit-o. Uneori, atâta nevoie avem de confirmări de la unii oameni că nici nu-i vedem pe cei de lângă noi, căutându-i pe cei care se potrivesc sau s-au potrivit cel mai bine standardelor noastre. Deşi prudenţa îndeamnă la altceva, deşi timpul nu stă în loc să trăim la infinit în aceeaşi buclă. Apoi se produce un dezechilibru, Oana îşi dă seama cât de importanţi sunt copiii pentru ea dar şi soţul. În urma finalului la care nu mai e nimeni fizic la capătul celălalt al iubirii, Oana află că Andrei a iubit-o. A iubit-o. Se închide cercul.
Am revenit, în a patra zi după Crăciun, la cartea Petronelei. Alexa nu se salvează intrând într-o altă relaţie, nevindecată în întregime, ci orientându-se spre sine, spre întâlnirea cu ea. Spre iubirea ei cu adevărat. Ştie şi înţelege că e "timp suficient şi pentru ea. Făcuse tot ce ştiuse mai bine, ce putuse, în condiţiile date. Ca toată lumea, de altfel. Acum a început să ştie, să se ştie, chiar dacă încă bîjbîie în bezna pivniţei, printre exuvii." Iubirea de sine creşte, copacul nu mai e doar trunchi, ci un întreg care dă iubire şi oxigen, care trăieşte, nu doar rezistă şi supravieţuieşte.
Pe repede înainte, la recomandarea Cărţii de la ora 5, am citit "Înainte să te cunosc" de Jojo Moyes şi "Adulter" de Paulo Coelho. Aceasta din urmă pe diagonală. Pierdere de timp. Şi amândouă citite pe telefon. Jumătatea de carte la care o să revin cu drag după ce-o termin este Pervazul lui Dumnezeu 75.
Pe repede înainte, la recomandarea Cărţii de la ora 5, am citit "Înainte să te cunosc" de Jojo Moyes şi "Adulter" de Paulo Coelho. Aceasta din urmă pe diagonală. Pierdere de timp. Şi amândouă citite pe telefon. Jumătatea de carte la care o să revin cu drag după ce-o termin este Pervazul lui Dumnezeu 75.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu