-Cum aşa, o întreb retoric, fiindcă ştiu deja răspunsul.
-Uite asta, plus asta, toate refuzurile, toate interdicţiile, lipsa de drepturi, nu mai rezist! Tu cum rezişti?
-Eu nu sunt cum crezi tu că sunt! Eu sunt mulţumită! Dar de ce nu iei măsuri, o întreb tot retoric, fiindcă ştiu deja răspunsul.
-Nu ştiu cum să fac!
-Eu cred că dacă îţi pui deja întrebări, ai făcut primul pas. Dar al doilea pas înseamnă mereu acţiune. Nu poţi să aştepţi să se schimbe lucrurile stând, nefăcând nimic. Acţionează, eşti foarte tânără şi ai toată viaţa înainte!
Pe englezeşte, it's all about choices we make.
Luăm decizii şi le suportăm consecinţele. Acţionăm atunci când vrem să schimbăm ceva. Un obiect, o stare, o situaţie. Numai oamenii nu-i putem schimba. Ar fi şi păcat. Şi nedrept. Ne retragem din calea unora care-şi spun oameni şi ne înconjurăm de cei care ne plac. Dar încercăm să-i tolerăm şi pe cei care nu ne plac. Chiar dacă-i ocolim. Fiecare e stăpânul propriei vieţi, chiar dacă transmite mesaje ambigue, chiar dacă încearcă să fie altul/alta. Încercăm să ne fie bine, să fim iubiţi, să păstrăm ceea ce iubim, să fim respectaţi. Să tolerăm nu înseamnă a nu acţiona, a nu schimba ceea ce nu mai poate fi acceptat că fiind "bine". Înseamnă convieţuire în pace atât cu sinele cât şi cu ceilalţi.
Aşa, ca de ziua mondială a toleranţei. Când e timpul să facem ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu