Bravo, mama, eşti foarte deşteaptă!

E noapte şi destul de linişte. Andreea, printr-o minune, se cere la somn. N-o refuz, aşa cerere mai rar. Îmi fac planuri...ce mai citesc eu după ce adoarme, am cel puţin 3 cărţi începute şi neterminate.

Ne ducem în pat. Întâi ia perna mea şi mi-o dă pe a ei. "E mai bine aşa, mami!". Apoi se uită în ochii mei, mă pupă, îmi spune somn uşor şi se întoarce cu spatele la mine. Se ridică în funduleţ şi întoarce perna pe partea cealaltă. "Acum e bine, mami!". Oftez. "Parcă îi era somn..."

-Hai, Andreea, să dormi ca la grădiniţă, stai cuminte, fără legănat, fără vorbit, fără pupat, da? Şi mâine îţi iau o surpriză cu Elsa!

-Ce bine! Uraaa! Gata! Mulţumesc, mami!

Se întoarce cu spatele la mine, îşi apropie mânuţele de faţă şi pune capul pe pernă.

Linişte deplină. Nu se mişcă absolut deloc. Mă mir ce noroc a dat peste mine. Dar un deget îmi intră în ochi.

-Mama, mi-a venit o idee!

-Ce idee, Andreea? Nu dormi?

-Mama, nu-i luăm surpriză şi Antoniei?

-Andreea, dormi, te rog! Dacă vrei surpriză mâine!

-Bine, mama!

Linişte deplină. Nu se mişcă absolut deloc. Iar mă mir. Un deget îmi intră  în ochi.

-Iar mi-a venit o idee! Nu iei surprize şi pentru Antonia, Sabri, Patisia...te rog, mama?!?

-Andreea!!!

-Gata, mami, gata, dorm...

Încă 30 de secunde de linişte.

-Mama...mi-e puţin sete! Numai puţin! Şi face gestul acela de "un fleac, mami!".

Mă duc şi îi aduc apă, râzând pe furiş. Bea apă cu sete, îmi mulţumeşte şi se trânteşte iar pe pernă.

-Acum dorm, îmi spune. Şi începe foiala. Întoarce iar perna şi-mi spune cu năduf:

-Nu ştiu deloc ce să fac cu mânuţa asta! Asta o bag la tine în păr dar cu asta ce fac???Spune, mama, spune!

-Bag-o sub pernă, îi spun şi râd cu lacrimi, până acum replica asta nu mi-a servit-o niciodată, pretext ca să nu doarmă.Râde şi ea şi se uită în ochii mei, neîncrezătoare parcă, râd sau plâng de nervi?

Vocea raţiunii, sătul de atâtea zgomote, îi spune : Gata, Andreea, încetează!

Începe să se vaite :

-Mi-a spus tata "Încetează!"

-Şi ce înseamnă asta?

-Să mă liniştesc! Vaiiiii, ce supărată sunt pe el!

-Hai să ne liniştim amândouă, eu nu mai râd şi tu nu mai vorbeşti, da? Că nu-ţi mai iau surpriză şi-ţi arunc borcanul cu Fineti!

Linişte deplină. Iar mă mir.

-Mami, nu e ora de dulciuri, mami, ce nu înţelegi? Nu e ora de dulciuri, e noapte!

-Gata, l-am aruncat, să ştii!

-Bravo, mama, eşti foarte deşteaptă! Bravo, bine că l-ai aruncat! Nu e ora de dulciuri! Bravo!



Adoarme brusc. A durat o oră.

Linişte deplină. Nu mai am chef de nicio carte.

LE : mă ajutaţi cu o distribuire, dacă v-a plăcut postarea!