La noi se spune "Buna ziua!" si "Multumesc!"

Nu-ti insenineaza putin ziua sa citesti asta cand intri in sediul unei institutii bancare? Se face ger cumplit insa cand doar tu dai binete si tot tu multumesti dar din partea lor, nu se aude nici pas de te intrebi daca nu cumva sunt surzi.
In orasul meu, ii stiam aproape pe toti angajatii bancii de care vorbesc, ne stiau si ei pe noi, indiferent de cartierele unde erau bancile, tot gaseam o figura cunoscuta si daca nu era, nu era bai, erau operativi si sociabili, chiar daca nu aveau scris pe usa ca la ei se da buna ziua si se multumeste.
In Sibiu, acum vreo 3 saptamani, imi inchid un cont la ei si intreb despre alt tip de cont la aceeasi functionara dar imi spune ca ea nu se ocupa de asa ceva, sa intreb una din colege. N-aveam timp atunci, toate colegele ei aveau clienti numerosi, vin in alta zi. Ii dau buna ziua unei doamne si ma intreaba cu ce ma poate ajuta, fara sa-mi raspunda la salut(ce atata small talk, lady?) si ii spun ca as dori sa aflu detalii despre x tip de cont, ca m-a indrumat o colega la dumneaei. Face ochii mari la mine de parca i-as fi spus ca i-au scapat tampoanele pe jos si ma intreaba care colega. Imi inghit intrebarea daca e relevant acest aspect si ii spun ca as dori sa aflu detalii, sa nu mai lungim vorba. "Ati adus documentul?" si intinde mana dupa "document", retragand-o nemultumita cand ii spun ca NU stiu despre ce este vorba, am venit sa intreb conditii, drepturi, obligatii, chestii. C-o fata deja agasata, imi impinge un pliant pe care cu litere mici de tot sunt scrise niste amanunte din care nu inteleg decat o dobanda. Restul conditiilor sunt cu cate o steluta, stiti ce inseamna. Ii multumesc pentru amabilitate si plec, decisa sa nu revin. N-o intereseaza absolut nimic, nici la salut nu raspunde.
Saptamana aceasta primesc mesaj de la stimata banca sa merg sa-mi iau noul card. Nu mai aveam curaj dar cum afara nu mai era asa ger si cum trebuia sa scot putin fetita la aer, ma decid totusi sa ma duc sa-l ridic. Intru in banca, sunt indrumata catre un individ care pare nou angajat, ghinionul meu. Ii spun pentru ce-am venit, imi cere buletinul, verifica, imi cere si cardul vechi, i le dau, printesa mea se asaza comoda pe scaun, ii dau haina si caciula jos, eu raman asa, sperand ca e ceva de rutina si termin repede. Cand o angajata deschide un sertar plin de carduri, fetita se uita si ea si exclama : ce de buletine, mami! Ii spun ca nu sunt buletine, sunt carduri si ca n-are voie sa se uite. Ce intelege, doamna, ma intreaba functionarul, desi ea intelesese si nu se mai uita acolo. Intelege tot, ii spun dar el clatina din cap a neincredere. Apoi incepe sa-mi caute cardul, moment in care-mi dau seama ca ar trebui sa-mi dau si eu haina jos fiindca e clar ca tipul e incepator. Se uita incordat la buletin, la mine, se mai uita in lista de carduri si rasufla usurat cand ii sugerez ca poate mi-au emis card tot pe numele de fata desi eu am schimbat doua carti de identitate de atunci si era normal sa fie actualizate datele. Da, doamna, asa este, nu va putem da cardul astazi, este pe vechiul nume, imi spune. Adica am venit degeaba? Nu, zice, ati venit sa faceti cerere de reemitere insa momentan nu ne merge sistemul dar puteti sa-l mai tineti pe acesta vechi. O colega ii sugereaza ca ar trebui sa fac o cerere de mana fiindca astfel va mai dura pana imi emit noul card, pe noul nume, pe care-l aveam deja cand ei mi-au emis cardul si le spun si lor asta. Doamna, zice el incordat, dar nu e corect sa va cheme cumva si pe card sa fie alt nume. Domnule, ii spun, n-o fi corect dar nici pe acesta pe care-l am si acum nu l-am emis eu, ci colegii dvs care mi-au spus ca-l pot folosi asa. Se inroseste , se balbaie si isi framanta mainile, imi intinde o foaie pe care-mi spune ce sa scriu, ma grabesc sa scap. Plecam de acolo dar se gandeste sa ma intrebe cati ani are fetita si ii ureaza multi ani inainte si ii multumesc la fel, cu toata ironia in glas pe care-o puteam trasmite. Sau poate era sarcasm.
Ne asezam la o casa sa intrebam ceva si doamna de acolo, evident deja nemultumita ca nu le mergea sistemul, nu raspunde la buna ziua(la ce bun?) si imi raspunde "NU, NU, NU!" fara sa-mi arunce o singura privire sa stiu ca e om si nu robot, cu ochii in calculator. La alta casa, un casier care nu zambeste niciodata, vorbeste la telefon si ignora toti oamenii asezati politicos la coada la casa care nu este "momentan inchisa".
Vreau sa plec, sa scap de amabilitatea innascuta din aceasta banca DAR fetita decide ca-i este sete si vrea sa bea apa din pahar de plastic de la aparat, NU vrea din sticla din geanta. Ii dau paharul de apa sa bea si  ea bea. Se opreste dupa o inghititura sa-mi spuna ce buna e. Eu inghit cu noduri si mormai, cum numai cei din neamul nostru o fac, cat se poate de "incet" adica, cata amabilitate si cat profesionalism! Printesa mai bea, se  mai opreste, mai admira paharul, eu deja nu mai pot de cald. Hai, ii spun, sa mergem, nu vezi ce e aici? Miroase, mami, miroase, spune ea dulce si se stramba de miros. A cacau? A cacau? Si-mi arata noroiul de pe jos, momentul in care rad totusi in sinea mea de faptul ca atunci cand nu mai vreau sa stau undeva sau nu mai suport o situatie, ea ma intreaba daca-mi miroase ceva. Sa mai creada cineva ca minunatii nostri copii de 3 ani nu inteleg totul. Din usile care se inchid si deschid in ambele directii, printesa mea se intoarce si spune "La revedere!" si "Mutumim!"