De-ale lui Andre, despre iubire și iertare

A avut și acest octombrie partea lui de nu atât de bine dar, în general, a fost cel mai frumos octombrie de până acum. Cel mai călduros. Senin. Magic. Tot citind, observând și scriind, ajung la concluzia că folosind multe cuvinte, nu spunem nimic la fel cum îmbrăcând roz mult prea mult, nu întinerim. Dar mai mult contează ce ne spunem noi înșine când vorbim cu noi înșine decât cum ne recepționează X sau Y. Cum spunea G., tot ce trebuia spus sau scris, s-a spus de mult. S-a scris de mult.  Întreabă Ionu' ce poate însemna "ceea ce arzi, găsești în cenușă". M-am tot gândit. Inițial, mi-am spus că nu înseamnă nimic. Nu totul are o semnificație logică. Nici viața nu are logică mereu. Doar deznodământ. Și soră-mea, și eu ne-am gândit apoi că înseamnă că nimic nu se pierde, totul se transformă. Dar nu e prea simplu?

A fost un moment în care eram în baie și Andre m-a întrebat dacă aud melodia de la laptop. Știam că era pe play un album al lui Leonard Cohen dar cu ochii în poveștile ei, nu credeam să fie atentă și la Cohen.

-Să vii repede, mama! E foarte frumoasă melodia!

M-am dus repede. Speram să fie Dance me to the end of love. Chiar era. 

Am citit în acest dulce brumărel Curajul de-a fi tu însuți de Jacques Salome, de care mai citisem cândva, când era odată ca niciodată, Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege. Și ascultându-mă, m-am înțeles, nu chiar total(desigur) dar aș fi vrut să am mereu curajul de-a fi eu însămi. Nu știu alții cum sunt dar eu citesc mai multe cărți în același timp ca să nu mă ia durerea de cap. Uneori nu scap, firește. Ca să nu mi se pară cumva Curajul... lui Salome pe care mereu l-am bănuit a fi femeie(și el o spune, la un moment dat) am citit Pădurea Norvegiană a lui Murakami, alternând cu Marele Gatsby a lui Fitzgerald. Am rămas, printre altele, cu asta de la Salome:

Astfel, orice suferință(o redeschidere a unei răni) poate fi înțeleasă ca un semnal, o invitație de-a schimba ceva în viața noastră. Drumul către o stare mai bună, menținerea sănătății pe termen lung trece prin renunțarea la resentimente, prin purificarea de sentimentele  negative care ne domină, prin curățarea "conductelor relaționale" care sunt prea adesea înfundate cu situații neîncheiate și cu urmele violențelor(din trecut). 

După Școala altfel, de săptămâna aceasta, am mers cu princess în parc și am încercat s-o mai bag la somn, după prânz. N-a vrut, a protestat, am protestat și eu.

-Să știi că mai târziu vei fi agitată! Înțelegi?
-Înțeleg, mama, dar cu cât ești mai mic, cu atât înțelegi mai puțin!
-Adică nu înțelegi când îți spun că lipsa somnului o să te agite?
-Ba da, înțeleg dar nu mai vreau să dorm. De obicei, când e copilul mic, mama hotărăște că trebuie să doarmă copilul la prânz dar eu m-am făcut mare. Și e cazul să hotărăsc eu. Nu dorm!
-Bine, Andre! Dar înțelegi că fiind mare, ești și responsabilă pentru ceea ce faci? Pentru ceea ce hotărăști?
-Înțeleg așa, mama: Cu cât ești vinovat, cu atât îți ceri iertare!
-E ceva bine aici?
-E un lucru bun să-ți ceri iertare!

După iertări, a venit vremea iubirii și mi-a zis că prietenul ei cel mai bun de la școală trebuie să-i dovedească dragostea peste tot.
-Cum adică peste tot?
-Uite, în clasă mi-a  căzut caietul pe jos și el mi l-a ridicat!Știi ce înseamnă asta? Înseamnă iubire!
-Poate înseamnă doar că e educat!
-Nu, înseamnă iubire! Dar trebuie să-mi dovedească iubirea și în parc!
-Și cum s-o facă, domnișoară?
-Să-mi aducă flori și să mă pupe!
-Dar nu sunteți cam mici pentru asta?
-Pe obraz poate să mă pupe acum! Copiii se pupă pe obraz! Dar vreau și flori! Nu contează câte puncte ai ci să fii sănătos! Cea mai importantă e iubirea!

Într-o dimineață, mi-a cerut ruj și nu i-am dat, explicându-i că nu are voie, ceea ce n-a impresionat-o și atunci i-am zis că e rujul meu.
-Mama, vorbești de parcă toate lucrurile din casă ar fi ale tale! Sunt ale noastre, să știi!
-Da, așa e, astea împrăștiate sunt ale tale! Strânge-le și mai vorbim!
-Nu acum, întârziem la școală și nu vrei asta, nu?

-Mama, știi ce e grozav? În vacanțe niciodată nu mă gândesc la D.(prietenul ei). Ce bine e!
-Așa, princess? E grozav când nu te gândești la el!

Apoi am terminat Pădurea norvegiană, sumbră, sumbră dar finalul a venit ca un răspuns la întrebarea lui Ionu: "chiar dacă le arzi(scrisorile), ceea ce există în inimă rămâne, iar ceea ce e dat să dispară, dispare oricum".

Nu ne putem feri copiii de anumite cuvinte, tăceri, separări, distanțe. Pentru că ei simt totul. Spune Andre într-o seară:
-Era să spun p.izda mă-sii! Bine că n-am spus!

Da, bine ca n-a spus-o.