De-ale efemerității

Fericirea nu e în alții sau în cele materiale, e chiar aici, în inima noastră, dacă avem putere și răbdare să luptăm pentru ea. Celor mai mulți ne scapă însă mereu printre degete, mizând doar pe plăcerile efemere. Dar e mai simplu să dăm vina pe alții, în loc să ne vedem de propria responsabilitate și dăruire când e vorba nu doar de căutarea fericirii, ci de atingerea ei. N-o să dau decât două exemple. Un om, citit(după propriile spuse) și 'telectual(dar nah! trebuie să lucrezi undeva, că doar n-o să-ți țină poezia de foame) mi-a spus că nu și-ar lăsa partenera de viață să citească, dacă(Doamne ferește, care doamne nu știu!) află tot felul de nespuse, ascunse și provocatoare lucruri din cărți? Păi da, ține-o în întuneric, tu, mon cher, dacă e să plece, pleacă și fără să citească. Sau poate nu. Poate de-aia stă cu tine. Că adevărul ține întotdeauna de ambele părți, nu există unul singur. Adevărul meu, adevărul tău. Doar că unora le este foarte greu cu acceptarea. Iar alt exemplu este legat de potențialul iubirii de-a transcende tot, de-a accepta că ea nu este tot pasiune, sex și aventură. Că trece, că se transformă iar ceea ce rămâne este tot ce poate fi mai frumos între doi oameni, afecțiune necondiționată, acceptare, cunoaștere și comunicare. Nu atașament, nu dependență, nu așteptări. Omul pe care-l iubești nu trebuie să fie cumva și să facă cumva pentru a-l iubi, gen curățenie sau mâncare, un serviciu cu mulți bani, ci doar să fie acolo când și tu ești. Nu trebuie să citească pe internet(sau în cărți) diverse chestii ca să se schimbe, el/ea e dintotdeauna așa deși tu poate ai sperat că va fi totul roz, ca la început. Poate tu trebuie să te schimbi(ar fi mult mai simplu) decât să aștepți în zadar ca nevasta/bărbatul să-ți  pună cu ochi galeși mămăliga pe masă sau carnea în oală la nesfârșit. Doar un exemplu. Fiindcă oamenii au evoluat. Iar singura iubire care ne salvează și singura necesară este cea de sine. Restul...păreri.

Din Metro întâmplări:

-Și ești din Vâlcea? Cum e în Vâlcea?

-E bine.(doar n-o să-i spun acum de primarul fost pușcăriaș, de hacker-ii prinși și condamnați, de copiii leneși transformați în adulți care nu muncesc, ci stau pe banii părinților, la păcănele și în cazinouri, de târgul din Goranu etc)

-Păi și dacă e așa de bine, de ce n-ai stat în Vâlcea?

Aș vrea să vă spun că am avut o replică usturătoare, o ironie fină, ceva. Dar n-am avut nimic. Are și omul nedumeriri. Cine sunt eu să-l lămuresc? Iar unele lucruri e bine să rămână așa.

În Kaufland mă duc în viteză la toaletă, să mă spăl pe mâini, după mine vin și două tanti matusalemice, se țin una pe alta, își țin bătrânețile de urât. Discută în spatele meu că n-om fi la bărbați? Una dintre ele se uită discret înspre băi. E de bărbați, soro, zice. Dau drumul jetului de aer de la uscător care e atât de zgomotos că tresar amândouă de spaimă. Bine că n-au leșinat. Le cer scuze. 

-Nu e la bărbați aici? 

-Nu, spun sigură pe mine. Am mai fost.  Stați să mă uit. 

Mă uit. Eram la bărbați, Kaufland 1 e diferit de Kaufland 2. 

-Suntem la bărbați, dau din umeri și râd cu lacrimi. Haideți în partea cealaltă. Le conduc și mă spăl din nou.

-Soro, tu ai hârtie, le aud.

-Am, vreau să-mi pun și pe colac. 

-Nu-ți pune, soro, vrei să iei microbi?

-Păi nu pot, soro, să fac din picioare, ce vrei să fac? 

Le las vorbindu-și peste pereți. Le și văd aruncându-și hârtie una alteia.

Cu șase ani în urmă, m-am dus la spital cu gândul să nasc. Era într-o vineri. Dar princess a venit pe lume a doua zi. O lume întreagă de iubire. Nici asta nu trece. Nu-i efemeră.