Toate numele bune erau luate

Întrucât toate dar chiar toate numele bune erau luate, pe femeia asta n-o chema nicicum. Chiar și cele mai puțin bune erau luate, din cauza părinților lipsiți de inspirație care nu și-au imaginat la momentul nașterii că al lor odor, cum l-o chema(toți știm cazuri de nume din acestea) va crește și va purta povara numelui fandosit sau pur și simplu, stupid. Cum ar fi să te cheme Apple? Sau North West?

Femeia pe care n-o cheamă nicicum, e la fel de prezentă în viața ei profesională ca porcul la troacă atunci când primește de mâncare. Ar fi putut să fie mai prezentă în viața personală dar puțini oameni au avut curaj să-i stea aproape când ea se identifică cu lucrurile iar indivizii sunt doar bețe de sprijin. Are un tricou de firmă? Îl spală de mână, când eticheta oricum nu recomandă, îl pune la uscat pe dos și îl poartă mândră deși dracu'știe pe aici de Dsquared și îi e și puțin scurt dar nu-i nimic, mai trage de el, l-a luat cu puțină burtă. Dar ea zice că e din cauza sânilor mari, asta fiind unul dintre motivele pentru care o iubesc bărbații. Pentru talentul cu care poartă un tricou care nu-i mărimea ei. 

Femeia pe care n-o cheamă nicicum are un limbaj foarte bogat și, în general, foarte articulat, de exemplu:

-Ai grijă unde pui mâna, mândrețe, că dup'aia pun și eu mâna undeva!

-Fii atent la ăla că te arde de nu te vezi! 

-Îmi bag pula în ele de chestii, nu stau deloc cum le pun eu!

-Dă -l dracu'de șef, aici eu sunt șefă și nu-mi comandă mie nimeni! Mor cu dreptatea în mână ! 

Fiindcă femeia pe care n-o cheamă nicicum are întotdeauna dreptate. 

Femeia pe care n-o cheamă nicicum nu e niciodată bolnavă, nici măcar răcită fiindcă ea își bagă pula în ele de răceli sau boli feminine și în general, în toate pițipoancele care nu sunt pe placul ei și  nici mărimea ei(aia de la tricou).

Femeia pe care n-o cheamă nicicum vorbește foarte tare și când o face, cuvintele scoase de ea, ocupă și mai mult loc decât de obicei fiindcă are un dar de-a le împrăștia, bălăcărind totul în jurul ei și oamenii, câți rezistă retoricii ei, o fac cu ochii-n jos fiindcă altfel i-ar năpădi cuvintele prețioasei. 

Femeia pe care n-o cheamă nicicum a fost atât de rănită și lovită în amorul propriu că se răzbună verbal și fizic pe oricine în jurul ei, ba cu venin și ochi dați peste cap, ba cu porunci, ghionturi, îmbrânceli, împingeri sau râsete pe furiș fiindcă așa a rămas ea, la vârsta adolescenței.

Ar fi trebuit să fie și un epilog dar nu este momentan.  Nici măcar o concluzie. Poate doar că trebuie să avem putin curaj să ne vedem și părțile proaste, să știm sa râdem de noi  când e cazul și să nu ne mai identificăm cu nonvalori.

                                 

Foto: dezolare. Alice