Un vis

Dacă blogul acesta ar fi un jurnal online, aş începe postarea cu ceva ce-mi place foarte mult :

- Toţi visăm, spuse. Aşa începe. Ca într-un vis... 

Normal că n-aş spune cine a spus-o. Cine trebuie să ştie, ştie. Nu schimb nimic aici. Nici nu comentez.

Apoi mi-aş aminti cum ieri am intrat la Kaufland să cumpăr ceva şi n-aveau. Fiindcă mi-era sete, mi-am luat o sticlă de apă şi m-am aşezat la coadă. Şi ce cozi, fra! (Fra-ul asta e aici fiindcă e penibil tare şi-l aud la foarte mulţi oameni de parcă toţi ar fi înrudiţi unii cu alţii). Nu ne tragem, fra, de şireturi! Doar ne tolerăm. Mai puţin pe chelul din Carrefour, îmi displace atât de mult că i-am şi spus-o. Prima dată când spun cuvinte grele unui om.

 Bătrânul din spatele meu îşi pune cumpărăturile pe bandă. Are multe produse şi e prea aproape de mine. Aş mai vrea să cumpăr ceva. Ciocolată, nu, batoane cică fitness, nici atât, balsamuri de buze, nu, ojă, nu. Gumă. Iau şi un pachet de gumă.  Gumă, da? N-am dormit deloc în noaptea precedentă aşa că am cearcăne ca noaptea de decembrie. Nu-mi ridic ochii din pământ, mă uit numai în jos. Bătrânul crede că mă uit la ce şi-a cumpărat şi începe să se justifice :

-Numai o dată fac 69 de ani. Le-am luat prietenilor bere şi vin fiindcă mă vizitează.

-Înţeleg. La mulţi ani cu noroc!

-Nu mă credeţi, domnişoară? Să vă arăt!

Scoate un Samsung din  buzunar şi-mi arată pe ecran vreo 4 nume. E tot prea aproape de mine. Oare se uită la gumă?

-Da, şi?

-Ăla de sus, cu roşu, e al meu! Eu sunt Ion!

-Felicitări, domnul Ion! (Aşa tânăr şi Ion???, ţin mirarea asta pentru mine)

-Mulţumesc, domnişoară! Ţuică am acasă!( de aici încep să mă gândesc serios unde am greşit într-o viaţă anterioară sau chiar în asta). Ştii cum e cu berea şi cu vinul?

-Nu ştiu, spun şi mă gândesc că mai bine îmi iau sticlă cu apă în geantă ca să  nu mai întru aiurea în magazine).

-Berea te scoate la gard şi vinul...aici zice ceva de femei(clar!) dar eu plătesc rapid apa şi...guma, urându-i din mers aniversare plăcută şi el îmi mulţumeşte spunându-mi că "sunteţi foarte drăguţă, domnişoară!"

Da, bine. Îmi era foarte sete.

O iau pe princess de la grădiniţă şi îi arăt zambilele albe din ghiveci. Se miră toată de mirosul lor frumos şi mă întreabă dacă-mi plac şi mie. Nu aşa de mult cum îmi plac freziile(şi dulceaţa de mure, hmm) dar îmi plac fiindcă retrăiesc dimineţi de duminică în Argeş, cu narcise galbene şi albe, cu crengi de caişi înfloriţi, cu ghiocei firavi(încadraţi doar de alţi ghiocei) şi cu toţi verişorii şi prietenii lângă noi.

Înainte de somn mă întreabă dacă ştiu cine e în fotografia de sub perna ei. Mă uit. E o fotografie veche de 14 ani. Coincidenţă. Sunt eu cu trei prietene. Pe una dintre ele o recunoaşte.

-Mama, dar eu unde eram aici?

-Erai la mine în burtică!

-Dar nu se poate fiindcă aveai burtica prea mică! Sunt supărată pe tine că nu eram şi eu în poză!

-Dar erai, princess! Erai în visul meu!

-Cum adică în visul tău?

-Întotdeauna am visat să am o fetiţă deşteaptă, puternică, frumoasă, blondă ca tine şi cu ochii negri! Şi tu eşti visul meu!

Dă ochii peste cap de încântare şi-mi spune cu lacrimi în ochi:

-Şi tu eşti visa mea, mami!(numai când e foarte încântată de mine îmi spune "mami" şi nu "mama").

Eu visez mai departe.

La toţi oamenii care mă fac fericită. La toate minunile din viaţa mea. Care există în afara blogului. E doar un exerciţiu de imaginaţie. De exemplu, dulceaţa de trandafiri din "Dulceaţă de mure" e personificarea unei fete prea-prea. Nu foarte-foarte. Prea-prea. Boală grea.