vineri, 23 octombrie 2026

46


Nu-mi amintesc deloc ce făceam la 16 ani, doar mergeam la școală, zâmbeam trist și mă simțeam neînțeleasă dar eram mulți în aceeași situație și nimic nu s-a schimbat, treizeci de ani mai târziu. Poate cuvinte noi în Doom: supat, crazy, drink. Am mai multe cărți decât aș fi crezut și nu cred că o să mă opresc aici. 

Nici la 26 de ani nu știu ce făceam, lucram haotic în vânzări, oare? N-am idee. Apoi, un an mai târziu am mers prima dată acasă, în Italia. Roma, casa mea. Acolo m-am simțit prima dată acasă, exact ca în zicala "ești acasă unde ți-e inima". Iar inima mea era acasă în cetatea eternă. Și inima mea, biata, s-a refăcut, și-a revenit, s-a ales pe ea, cum sună literatura de Tik Tok de acum, când curve de tot felul și măciucari fără vină se aleg pe ei, își asumă trecutul, se bat cu pumnii în piept, își amenință chiar și copiii. Ba unele, soții de ciobani din Sibiu, care au "pui" făcuți cu dracu' știe cine, îi mai și postează pe "pui" pe Facebook, pe Instagram... să știe toată Takata cât de pocăite sunt ele. Cum, Cristina, tu erai? Nu pot să cred. Eu credeam că e Bianca C. 

Apoi, la 36, îmi amintesc: am plecat din fabrică pentru un post mai rău plătit (de fapt, nu, nu) doar ca să fiu mai mult cu cei pe care îi iubeam, copilul și soțul meu. Cel din urmă s-a supărat rău, îi stricam programul cu pocăita care i se plângea( la fel ca zdreanța de acum) că o abuzează soțul. Până la urmă, s-a obișnuit că lucram doar de dimineață, aia e, viața te mai pune și în asemenea poziții. Nu mai spun, Cristina S.(oare mă citești și acum?), că a zis fostul soț că ție nu-ți plăcea decât o poziție. În rest, nu, poate îl mâniai pe Dumnezeu. Iar tu ești pocăită, Cristina. Asta de acum, adică actuala fostului, nu e pocăită. E în Franța, poate. Nu îi e teamă de vreo entitate, se f.ute pe bani cu oricine. Cum zicea fostul ei bărbat, și cu taică-său. Dar ea e mai tolerantă, îi plac toți, români, ruși, francezi, nu contează, înalți și proști să fie, să le ia banii. Îi crește pupila când e plătită pentru prestațiile ei actoricești. Fostul e încântat de asta, știe că nu e dragoste, ci adrenalină dar ce mai contează? A zis că o coase el cumva și i-am spus să fie de față, se culcă și cu chirurgul... N-am eu umor? Îi plătește și avorturile, îi dă și parola la Netflix. Că și ea i-a spus, asumată fiind(ce naiba, nu e ea asumată până la vârsta asta?), cu ce șef s-a  culcat să fie o șefă mai mică. 

La 46 și ceva de ani, umorul m-a părăsit când infidelul pe care l-am tot iertat(să-mi iert răbdarea și prostia), a amenințat copilul nostru că-l părăsește dacă divorțez după legile din Germania, țara în care m-a adus , după spusele lui, să se răzbune pe mine, fiindcă nu m-a iubit niciodată, fiindcă a stat cu mine pentru bani, pentru confort, s-a prostituat 18 ani. Mă înclin. Am infinitul de la el și îi mulțumesc. Nu mai am umor, nici răbdare pentru un om care și-a amenințat copilul că-l fură și pleacă cu el în Norvegia. Că o părăsește pentru totdeauna și eu sunt de vină pentru asta, așa i-a spus. Ca și cum prostia și infidelitatea ar fi vini. Sunt alegeri. 

Nu e narcisist. N-are c.oaie. Să-ți ameninți copilul ca să-ți păstrezi mașina...

E timpul să afle și scheletul sifilitic în ce familie intră, nu știe  peste cine se răstoarnă dulapul cu trecut. 

Sunt amuzantă, nu doar deșteaptă și frumoasă. Și modestă 😉

sâmbătă, 19 septembrie 2026

Te-am iubit înainte să te naști


Cu vreo 11 ani înainte să te am, să fii Ra al meu, Universul și alte minuni cărora le-am spus simplu coincidențe, 

deși nu există coincidențe,

Am căzut și am murit nițel. Am mai căzut ulterior, de alte dureri, de chinuri, obsesii, limerențe. 

Dar atunci am plecat de tot. 

O moarte clinică, științific. Mulți oameni adunați la poarta casei bătrânești, mulți care au murit, căci moartea e parte a vieții deși nu discutăm asta prea des. Se văitau, of, moare fata, ambulanța nu mai vine, chibriturile se stingeau până să intre în apă, un bărbat, mort și el acum,  striga că am argint viu, îl simțeam cum curge în venele mele și punct. 

O lungă cale argintie, o liniște cum n-am mai trăit vreodată și "fertig" cum ar zice unii. Nu spunem cine. Era bine. Ca aunci când termini o zi grea, mult prea grea.  Cu împăcarea că ai făcut ce-a trebuit, că ai muncit, că ai iubit, că n-ai mințit, că n-ai înșelat, că ai fost om. E greu pentru unii, nu? Dar să nu uităm să fim oameni. M-am dus puțin. Și m-am întors, trasă de mâini de îngeri, de o lumină caldă, bună, de muzică divină. 

Câtă putere am avut atunci! 

Erai tu, iubirea mea, copilul meu din vis, Universul și Ra al meu. 

Te-am iubit înainte să te naști și te voi iubi mereu.  

   



luni, 6 iulie 2026

N-avem nimic

N-avem nimic, 

Mi-a spus cândva o persoană,

Pe care am iubit-o mult

Sau credeam că o iubesc.

Ce ți-e și cu iubirea asta,

De fapt.

Acum e.

Acum

Nu mai e. 

Un miraj. 

Nu o Fata Morgana, 

Doar o așteptare care te ucide,

Încet-încet.

Nu o speranță,

Doar certitudinea că toate-s incertitudini. 

Niște puncte de suspensie din manualul bolilor mintale. 

Când tot ce contează e să fii bun. Să alegi să fii bun.  Răi sunt toți proștii. Și invers. Și curvele lor. 


 












duminică, 5 iulie 2026

Clădesc

Eu construiesc,

Clădesc,  

Nu distrug. 

E mai ușor să faci rău,

Să alegi să distrugi un rus, un francez,   

Un român, 

Când și viața ta e distrusă,

Când ai ales un boss să te aleagă pe un post cu bani mai mulți și îi dai ce oricum dai tuturor. Unora, pe bani. 


Eu clădesc,  aleg binele și demnitatea. 

Sunt zile în care plâng,  greșesc, iar plâng și mă ridic. 

Aroganța se tatuează nonșalantă, din ambiție și din răutate.  Cu inel demonstrativ. Există lasere. Dar pentru restul? 

Politica struțului. Prostia e Gunoiela. 

 

Putregai uman.       







sâmbătă, 9 mai 2026

Viață

Când România arde, 

Poate de căldură,  poate de prețuri mult prea mari, 

De minciuni,  de calcule, 

De regrete,  de trecut nerezolvat. 

Când alegem răul cel mai mic, 

Neștiind că în câțiva ani, 

Se va dovedi că a fost răul cel mai mare. 

Când "Ești ceea ce citești" devine ceea ce nu citești la oameni, în cărți sau în jur. 

Când rugămintea de-a te mai naște o dată se  transformă într-un vis în cate te mai naști o dată și nu știi nici măcar să te iei în brațe, cu o mână sub gât și alta mai jos, susținând spatele. 

Dar. 

Vedem mâine. 

Viața. 

     

Foto: Mac. Dragoste,  moarte și reînviere. 

Adriana Pațirea 

vineri, 24 aprilie 2026

Când iubirea

Se întâmplă,  

Ești bun și drept, 

Integru.

Nu șarpe,  nu javră.

Zâmbești.

Din bine,  din căldură, 

Din bucurie,  din Corect.

Iubirea e unul lângă celălalt, privind în aceeași direcție,  cum spunea autorul Micului Prinț. Când ne vedem fără să ne întâlnim,  când ne vorbim,  fără să ne spunem nimic, când ne suntem, fără atenții.

Nu am cunoscut-o niciodată. 

Dar sper.  


 




 




marți, 21 aprilie 2026

Ce suntem?

Aș  zice că pioni,

Ce vrem un rol mai bun.

Dar câteodată e bun și acesta 

Căci uneori, deseori,  mai bun înseamnă 

Mai mult, 

Mai multe sacrificii. 

Și câți suntem dispuși la mai multe sacrificii,  

Obișnuiți, plictisiți dar mulțumiți, într-un fel ciudat,  de rutina zilnică? 

Nici nu vrem să discutăm. 

Cum nu vrem să discutăm că suntem efemeri.

Trecători. Nu strâmtori,  nu. Trecători. Murim. Ca mâine. Uneori ca acum. Știu, moartea noastră,  a tuturor,  nu e un subiect lejer, de care să discutăm la un vin demisec, rose. La o bere, la mici, la legume pe grătar. Când copiii aleargă liberi. Cu vise,  fără frici. 

Revin la alegeri și la așteptări. 

Așteptăm să fim mutați, e mai comod așa. Alegem să ne mutăm, cere însă mult curaj. 

Decid să fiu.

Și ce sunt? 

Eu cred că pion. 

Până când înțeleg 

Că am un răspuns, un rost 

Știut și iubit doar de mine.

Dureri,  alegeri și plecări. 

Dezamăgiri,  iubiri și morți. Nu înșelări.

Deși aș putea spune că e adevărat. Același lucru.

Toate, o impermanență.

Vor trece toate.

Pentru cine însemni ceva? 

Doar pentru tine.

Dar nu-ți acorda mare importanță.


   

Foto : primăvară târzie,

Adriana P.    


Cameră

Cărți peste tot,  Bilete cu însemnări, liste și vise cu orașe nevizitate și invizibile de acum încolo, vise nevisate.  Flori speranță și o l...