Blonda de la mall

Sunt blondă dar asta nu înseamnă că mi-ar lipsi inteligența. Dimpotrivă. Am prea multă dar pentru păcatele mele, ca să-l citez pe unul citit în liceu și răposat când aveam eu câțiva anișori, sunt  vânzătoare în mall. La Allestrellas, nu în altă parte, aici sunt hainele care-mi plac. Cu hainele negre m-au convins, eu port des negru, să mă subțieze. Nu că aș avea nevoie, consider că o sută de kilograme de sensibilitate fac mai mult decât 60, 50 de kile proptite delicat. Omul-om și porcul-porc. Eu sunt om. Unul sensibil. Și ca să par puțin misterioasă, ce-ar fi femeia fără mister, mă îmbrac în negru. Numai de aia. Și ca să mă subțieze, să nu fiu ipocrită și să mă contrazic cum fac unii. Deși de ce să nu mă contrazic? Mai vreau eu câteodată să merg contra algoritmului care sunt, conform științei și datelor. Bunică-mea ar zice că mă piș contra vântului dar eu sunt o doamnă și n-aș putea să zic asta. 

Dimineața, înainte de serviciu, dau fuga să mănânc. Nu mă schimb de haine și am impresia vagă că miros a ulei prăjit după cum strâmbă din nas slăbănoaga de la case. Mă prefac că nu-i observ reacțiile și cu prietenul meu, Gicu de la pază, râdem discret când trece pe lângă noi. Toată, o doamnă și un parfum. Mi-a spus să îmi iau blugi cu talie înaltă, să nu mi se mai vadă jumătate de fund când mă aplec să aranjez încălțămintea. Parcă eu n-aș fi aflat că pe bărbați îi ațâță orice petec de piele. Mai ales de la fund. I-am spus și ei. A zis că nu-i ațâță fundul instalatorului sau al mecanicului. Invidioasă, nu? 

Am doi copii, mânca-i-ar mama, ei sunt viața mea și pentru ei mă zbat, să aibă cine să-mi dea o cană de apă la bătrânețe! Scorpia de la case i-a spus managerului că nu pentru asta se fac copiii, ci asumat, din dragoste, că adevărata dragoste începe apoi, dacă e dragoste. Ce știe ea? Nici nu știu dacă are copii. Ce ușor le vine să vorbească când nu sunt în temă. 

Visul meu când eram adolescentă era să fiu în visul tuturor. Visez încă. Un vis în vis. V-am spus că sunt deșteaptă. Îmi răsfăț copiii și sper să o facă și ei când sunt bătrână. Iar dacă n-o vor face, am eu ac de cojocul lor, eu i-am făcut, eu îi omor. Asta era vorba lui maică-mea. Sora-mea și-a strâns cojocul, și-a desfăcut...aripile și-a plecat în Dubai. Cu avionul. Câteodată îmi trimite câte un gablonț aurit pentru fată. Mi-e și rușine, putea să trimită aur. Aurul e valoarea, dacă n-ai cinci inele pe degete și trei gâtăuri împleticite cu o cruce mare a lui Isus, ești nul. Nu ca făina aia trei nule, ci nul din punct de vedere financiar. Banii sunt valoarea. Așa că eu îmi dau copiii la toate activitățile, fotbal, înot, balet, engleză, germană și pictură. A naibii să fiu eu dacă nu mă descurc. Mamă singură dar tot mă descurc. Copiii sunt cam plinuți dar îi țin pe iaurt fără grăsime. Dropiei de la case i-am spus că sunt plină de aur. A strâmbat din nas. Iar. Că mai bine le dau ceva sănătos de mâncare, zilnic, nu să-i țin pe cartofi prăjiți și când le crește burta, pe iaurt. Că aia nu e viață pentru un copil. Invidioasă, nu? I-am spus că aurul îl ia soră-mea la reducere cu 40% și trimite fetiței. Mi-a zis că aurul nu se devalorizează, ca o haină. Am strâmbat și eu din nas, n-am mai știut ce să-i zic. De atunci o cam evit. Și așa nu-mi plăcea mie. E adevărat că nu ne plac oamenii care ne spun adevărul? Și nici când ne mint? V-am spus eu că sunt deșteaptă?

Toate le știu. 

                                                                      

Foto: Profunzime, Huawei P20 Lite.
Ce-a vrut să spună autorul?