Sunt blondă dar asta nu înseamnă că
mi-ar lipsi inteligența. Dimpotrivă. Am prea multă dar pentru păcatele
mele, ca să-l citez pe unul citit în liceu și răposat când aveam eu
câțiva anișori, sunt vânzătoare în mall. La Allestrellas, nu în altă
parte, aici sunt hainele care-mi plac. Cu hainele negre m-au convins, eu
port des negru, să mă subțieze. Nu că aș avea nevoie, consider că o
sută de kilograme de sensibilitate fac mai mult decât 60, 50 de kile
proptite delicat. Omul-om și porcul-porc. Eu sunt om. Unul sensibil. Și
ca să par puțin misterioasă, ce-ar fi femeia fără mister, mă îmbrac în
negru. Numai de aia. Și ca să mă subțieze, să nu fiu ipocrită și să mă
contrazic cum fac unii. Deși de ce să nu mă contrazic? Mai vreau eu
câteodată să merg contra algoritmului care sunt, conform științei și
datelor. Bunică-mea ar zice că mă piș contra vântului dar eu sunt o
doamnă și n-aș putea să zic asta.
Dimineața,
înainte de serviciu, dau fuga să mănânc. Nu mă schimb de haine și am
impresia vagă că miros a ulei prăjit după cum strâmbă din nas slăbănoaga
de la case. Mă prefac că nu-i observ reacțiile și cu prietenul meu,
Gicu de la pază, râdem discret când trece pe lângă noi. Toată, o doamnă
și un parfum. Mi-a spus să îmi iau blugi cu talie înaltă, să nu mi se
mai vadă jumătate de fund când mă aplec să aranjez încălțămintea. Parcă
eu n-aș fi aflat că pe bărbați îi ațâță orice petec de piele. Mai ales
de la fund. I-am spus și ei. A zis că nu-i ațâță fundul instalatorului
sau al mecanicului. Invidioasă, nu?
Am
doi copii, mânca-i-ar mama, ei sunt viața mea și pentru ei mă zbat, să
aibă cine să-mi dea o cană de apă la bătrânețe! Scorpia de la case i-a
spus managerului că nu pentru asta se fac copiii, ci asumat, din
dragoste, că adevărata dragoste începe apoi, dacă e dragoste. Ce știe
ea? Nici nu știu dacă are copii. Ce ușor le vine să vorbească când nu
sunt în temă.
Visul
meu când eram adolescentă era să fiu în visul tuturor. Visez încă. Un
vis în vis. V-am spus că sunt deșteaptă. Îmi răsfăț copiii și sper să o
facă și ei când sunt bătrână. Iar dacă n-o vor face, am eu ac de cojocul
lor, eu i-am făcut, eu îi omor. Asta era vorba lui maică-mea. Sora-mea
și-a strâns cojocul, și-a desfăcut...aripile și-a plecat în Dubai. Cu
avionul. Câteodată îmi trimite câte un gablonț aurit pentru fată. Mi-e
și rușine, putea să trimită aur. Aurul e valoarea, dacă n-ai cinci inele
pe degete și trei gâtăuri împleticite cu o cruce mare a lui Isus, ești
nul. Nu ca făina aia trei nule, ci nul din punct de vedere financiar.
Banii sunt valoarea. Așa că eu îmi dau copiii la toate activitățile,
fotbal, înot, balet, engleză, germană și pictură. A naibii să fiu eu
dacă nu mă descurc. Mamă singură dar tot mă descurc. Copiii sunt cam
plinuți dar îi țin pe iaurt fără grăsime. Dropiei de la case i-am spus
că sunt plină de aur. A strâmbat din nas. Iar. Că mai bine le dau ceva
sănătos de mâncare, zilnic, nu să-i țin pe cartofi prăjiți și când le
crește burta, pe iaurt. Că aia nu e viață pentru un copil. Invidioasă,
nu? I-am spus că aurul îl ia soră-mea la reducere cu 40% și trimite
fetiței. Mi-a zis că aurul nu se devalorizează, ca o haină. Am strâmbat
și eu din nas, n-am mai știut ce să-i zic. De atunci o cam evit. Și așa
nu-mi plăcea mie. E adevărat că nu ne plac oamenii care ne spun
adevărul? Și nici când ne mint? V-am spus eu că sunt deșteaptă?
Toate le știu.
Ce-a vrut să spună autorul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu