Paznic(în contratimp)

Propria suferință te face tolerant la suferința altora. Însă nu-i obligatoriu. Deseori, pe unii, suferința îi transformă în javre. Nu în câini, în javre infometate. Sufăr eu? Lasă, atunci să sufere și alții, mama lor de nenorociți! Așa-și spun. Sau mai sunt hienele care nu doar se bucură de suferința altora, ci sar cu nedefinită plăcere la gâtul lor. Ce lupi mai suntem noi, oamenii...păi de aia îl avem noi pe Dracula. Din plăcere. Ne face plăcere suferința altora. Se îmbolnăvește unul? Foarte bine, o merită! N-ai văzut ce avea acasă? Pierde unul toți banii într-o afacere? Minunat, Dumnezeu e mare, le-a dat altora, săracii! I se strică unuia casa? Mirific, el avea pe alta iar ea nu mătura curtea aia niciodată și dormea până la amiază în fiecare weekend! S-a sinucis unul? A scăpat lumea de un prost, ce prost e ăla care se sinucide, ce, nu face față vieții? Și tot așa...de parcă am cunoaște totul sau măcar o frântură din viața celor care suferă într-un fel sau altul. Nu știm nimic dar suntem pe rând judecători, călăi. Dumnezei. Că atât ne duce capul. Să judecăm. Cu gânditul e altă treabă, e mai complicat, nu ne caracterizează pe toți.

Sunt paznic. Nu spun că-mi place. Câteodată sunt umilințe care mi se par greu de îndurat. De la câte un șef sau de la un te miri ce ipochimen. Mi-am făcut un obicei să mi-i imaginez pe wc, constipați. Și trece. Nu imediat dar trece. Iar imaginația mea nu-i lasă mult pe tron, trudind, căci gândul îmi zboară  la altele și nici nu e treaba mea rahatul minții lor.

De cele mai multe ori mă simt în elementul meu păzind diverse și ignorând multiple. E un mediu pe care-l pot controla. Oamenii, chiar și cei care au mare succes, pierd controlul propriei minți atunci când nu mai pot controla realitatea sau ce cred ei că e realitate. Au prea mult din orice dar mintea le refuză intimitatea fericirii și a acelui puțin care-ți ia orice grijă, te culci relaxat, trezindu-te odihnit. M. îi spune satori, zice ea, când după tot felul de căutări și neliniști, ți se arată cea mai simplă cale și cea mai sigură, să fii sincer cu tine și prietenul tău cel mai bun, să te asculți fără să te judeci. Fără nici un "dar". Trezirea din întuneric. A spus așa : "Întunecând întunericul, iată porțile luminii!" De la Nichita Stănescu citire. Vreau și eu să respir aerul ăsta dar de cele mai multe ori respir ce mă înconjoară. Mi-e dor de conversații cu sens, de ascultat în liniște, de vorbit despre lucrurile care mă fac să mă trezesc brusc la ora două noaptea. Mereu am fost în contratimp dar cred că asta începe să fie în avantajul meu.                         

                                                                    

Foto : simplitate. Alice