A fost odată ca niciodată o perioadă în care citeam mult mai mult ca acum şi atunci am descoperit câteva cărţi magice. Unele sunt în biblioteca mea, altele sunt pe e-reader iar multe sunt într-o bibliotecă în Râmnic, cea de la Palatul Copiilor, unde am început să merg imediat ce-am descoperit miracolul din spatele literaturii.
Foarte mult mi-au plăcut Poveşti nemuritoare şi pe vremea lui Ceauşescu cumpăram câte un volum din aceste poveşti laolaltă cu vreo carte tehnică, despre te miri ce piuliţă sau altoirea pomilor fructiferi. Veneau la pachet. Acestea din urmă, "minuni" ale vreunor ingineri sau pomicultori agreaţi de regimul comunist au ajuns la maculatură. Sunt sigură că în această perioadă am descoperit şi fabulele lui La Fontaine şi povestirile populare ale lui Lev Tolstoi. De fapt, nu sunt sigură că atunci le-am citit dar îmi aduc aminte cu mare drag de o perioadă magică şi de nişte cărţi cartonate, cu pagini lucioase şi din care nu mă mai săturam să citesc, să le răzbat sensurile şi să visez cu ochii deschişi. Iar asta nu putea fi decât înainte de revoluţia din '89. Ce-a urmat a fost destul de trist şi de încâlcit însă mi-am revenit citind nu doar literatură obligatorie pe care n-am urât-o foarte mult, cum urâm tot ceea ce ne este impus, ci şi majoritatea romanelor lui Jules Verne. Nu mai reuşesc să-l recitesc dar am călătorit peste tot cu eroii săi din Căpitan la 15 ani, am fost la Castelul din Carpaţi, m-am luptat cu răufăcătorii şi am supravieţuit în Farul de la capătul lumii, am jucat Un bilet de loterie, am făcut Ocolul pământului în 80 de zile şi O călătorie spre centrul pământului şi am mers Douăzeci de mii de leghe sub mari şi m-am bucurat deplin de Doi ani de vacanţă. Mă opresc să nu pară că mă laud dar n-aveam nici măcar televizor color, darămite plasmă, laptop, tabletă sau reader. M-am îndrăgostit teribil de nuvelele şi teatrul lui I.L.Caragiale, de proza lui Liviu Rebreanu. Acum nu mai pot să-l recitesc pe acesta din urmă dar Caragiale e savuros mereu. Am găsit Basmele omului de Vladimir Colin, o carte groasă pe care o luam peste tot cu mine, în toate vacanţele, basmele lui Petre Ispirescu, ale fraţilor Grimm, Charles Perrault sau ale lui Andersen.
A fost odată ca niciodată o perioadă un care citeam mult mai mult ca acum şi atunci i-am descoperit pe Eliade, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Marin Sorescu, Dostoievski, Emil Cioran(ce-o fi fost în capul meu?), Mihai Sadoveanu, Horia Lovinescu, Mihail Drumeş, Gib Mihăescu, Ionel Teodoreanu, surorile Bronte, Charles Dickens etc.
Trecând la topul 10 menţionat, acesta cuprinde:
10. Enciclopedia zmeilor şi De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu.
9. Necuvintele, Nichita Stănescu.
8. Quo Vadis, Henryk Sienkiewicz.
7. Aurul negru, Cezar Petrescu.
6. Citadela sfărâmată, Horia Lovinescu.
5. Trei dinţi din faţă, Marin Sorescu.
4. Întoarcerea fiului risipitor, Radu Tudoran
3. Dragostea în vremea holerei şi Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez.
2. Puterea prezentului, Eckhart Tolle.
1. La răsărit de Eden, John Steinbeck.
Un loc special îl ocupă Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda şi Ce spui după Bună ziua? de Eric Berne. Iar cartea de care nu mă mai pot despărţi este Pervazul lui Dumnezeu 75 a Anei Barton, a cărei slovă curge atât de frumos că nu de puţine ori am râs cu lacrimi sau am plâns. De fericire, de dor, de bun. Se prea poate ca eu să fiu cea mai iubită dintre pământence iar asta e cea mai mare fericire. Şi să nu uit de Iubita locotenentului francez si de Magicianul de John Fowles, de Stâlpii pământului de Ken Follett şi de Harry Potter a lui J.K.Rowling. Acestea, împreună cu Micul Prinţ, sunt toate în inima mea. Ca şi cum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu