Aș
vrea să spun că-i înțeleg pe oameni luna asta. Dar nu reușesc să
privesc cu ochi îngăduitori toată alergătura după bomboane de pom, șampanie, vinuri, siropuri, sucuri, apă, esențe, jucării,
cărți, iaurturi, margarină, mezeluri, bere, brânzeturi, măsline, migdale,
caju, soia, uleiuri, faină, zahăr, brazi, tot felul de accesorii, haine, avocado, indispensabili, lapte praf, bluze cu paiete, șosete...După spray-uri cu aromă de brad, da!
-Și să fie cu același ambalaj de anul trecut, dacă se poate! (ce face ambalajul aici?)
-V-aș ajuta bucuroasă dar nu știu despre ce vorbiți, va ajută sigur un angajat al magazinului dacă spuneți că l-ați luat tot de aici!
Nu știu ce-i mână pe oameni să cumpere așa, nebunește. Ca și cum ar fi sfârșitul lumii, nu o sărbătoare a celebrării dragostei. În loc de asta, celebrează frica. Frica de-a rămâne fără mâncare, fără băutură, fără cadouri, fără ceva pe masă în caz că vine cineva neanuntat sau că mănâncă un musafir prea mult, și porțiile celorlalți. O să fie iar pline spitatele. De la atâta lăcomie. Și-a murit și regele. Justiția o ia razna, se dezechilibrează din nou balanța dreptății, zeița e plecată și ea la cumpărături, nu mai e oarbă. E cu ochii larg deschiși, părtinitoare.
E clar o lună grea. După lucru, stau cu o carte în mână, cu gândurile departe. Princess mă întreabă la ce mă gândesc.
-Nu știu ce să mai fac de mâncare!
-Le-ai făcut pe toate, mami?!?
Sper că și eu la 5 ani aveam toate vorbele cu mine pentru că acum, la aproape 38, încă nu le am, nu știu toate cuvintele iar pe cele pe care le știu, le ignor. Sau mi le spun doar mie. Sau una gândesc și alta spun. Sau spun doar nimicuri, ca să nu se cunoască. Nu sunt toți pregătiți să audă adevărurile(mele) și nici nu cred că(mă)ajută.
Sinceritate:
Merg cu princess la plimbare și pe lângă noi trece o doamnă în vârstă, cu fața roșie. Poate de frig, poate o alergie.
-Mama, baba aceea avea fața plină de bube!
-Andreea, e urât să spui așa ceva!
-Domnița aceea avea fața plină de bube!
-Andreuța, nu trebuie să spui cu voce tare tot ce te nedumerește la oameni!
-Atunci o să zic pe furiș!
-Trebuie să spui încet, să aud doar eu și să întrebi dacă ești curioasă sau nelămurită de ceva!
-Mama, uite, îți zic foarteee, foarteee încet: Baba aia avea bube pe față! De ce, mami? E suficient de încet???
Mi-am mai luat o carte, că tot sunt îndrăgostită. De stilul Anei Barton. Țăcăneala asta cu cărțile. Nu-i doar de decembrie, e de multă vreme.
-Și să fie cu același ambalaj de anul trecut, dacă se poate! (ce face ambalajul aici?)
-V-aș ajuta bucuroasă dar nu știu despre ce vorbiți, va ajută sigur un angajat al magazinului dacă spuneți că l-ați luat tot de aici!
Nu știu ce-i mână pe oameni să cumpere așa, nebunește. Ca și cum ar fi sfârșitul lumii, nu o sărbătoare a celebrării dragostei. În loc de asta, celebrează frica. Frica de-a rămâne fără mâncare, fără băutură, fără cadouri, fără ceva pe masă în caz că vine cineva neanuntat sau că mănâncă un musafir prea mult, și porțiile celorlalți. O să fie iar pline spitatele. De la atâta lăcomie. Și-a murit și regele. Justiția o ia razna, se dezechilibrează din nou balanța dreptății, zeița e plecată și ea la cumpărături, nu mai e oarbă. E cu ochii larg deschiși, părtinitoare.
E clar o lună grea. După lucru, stau cu o carte în mână, cu gândurile departe. Princess mă întreabă la ce mă gândesc.
-Nu știu ce să mai fac de mâncare!
-Le-ai făcut pe toate, mami?!?
Sper că și eu la 5 ani aveam toate vorbele cu mine pentru că acum, la aproape 38, încă nu le am, nu știu toate cuvintele iar pe cele pe care le știu, le ignor. Sau mi le spun doar mie. Sau una gândesc și alta spun. Sau spun doar nimicuri, ca să nu se cunoască. Nu sunt toți pregătiți să audă adevărurile(mele) și nici nu cred că(mă)ajută.
Sinceritate:
Merg cu princess la plimbare și pe lângă noi trece o doamnă în vârstă, cu fața roșie. Poate de frig, poate o alergie.
-Mama, baba aceea avea fața plină de bube!
-Andreea, e urât să spui așa ceva!
-Domnița aceea avea fața plină de bube!
-Andreuța, nu trebuie să spui cu voce tare tot ce te nedumerește la oameni!
-Atunci o să zic pe furiș!
-Trebuie să spui încet, să aud doar eu și să întrebi dacă ești curioasă sau nelămurită de ceva!
-Mama, uite, îți zic foarteee, foarteee încet: Baba aia avea bube pe față! De ce, mami? E suficient de încet???
Mi-am mai luat o carte, că tot sunt îndrăgostită. De stilul Anei Barton. Țăcăneala asta cu cărțile. Nu-i doar de decembrie, e de multă vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu