Cum raspunzi unei întrebări?

Și nu o întrebare oarecare ci întrebarea aia care ne trece tuturor prin minte de când suntem ocoși proprietari de cont de Facebook: de ce în plm mai scos?

Așa m-a întrebat pe mine, bunăoară, un nene tinerel, bătu-l-ar vina, genul plin de mușchi care-și face selfie la volan. Sărind peste evidentele greșeli gramaticale care mi-au zgâriat retina, o să-i răspund așa, în dulcele glas moldovenesc: Ca să te mieri tu, Zaharie(stai calm, nu ți-am reținut  numele, e o replică din Amintiri din copilărie). Am vrut să-i răspund direct, frumos, civilizat, să nu ne știe nimeni dar și-a dezactivat puțin contul. Totul e și mai bine, o să citească aici de ce. După ce i-am acceptat cererea de prietenie, am primit de la ipochimenul(nu e jignire, să știi!) veșnica întrebare : cf? N-aș fi vrut să-i răspund că uite, una-alta, mă trezesc dimineața devreme, pe la 5, am o vârstă, asta e, mă pregătesc să merg la lucru, nu-mi place chestia dar merg mai departe, îmi fac o cafea, mănânc ceva pe fugă, să nu beau cafeaua pe stomacul gol, mă doare spatele tare-tare, mă doare de ceva vreme dar îl ignor, se trezește fie-mea, o pregătesc de grădiniță, ne târguim cu ce se îmbracă, cu ce se încalță, ce mănâncă, ce nu mănâncă, ce picături îi dau, dacă îi prind părul într-o codiță sau în două, câteodată ne mai și certăm că ar vrea să se rujeze și eu n-o las, eu îmi dau cu puțin parfum, ea se supără și când intru în baie, se dă și ea cu parfum, a crescut și ajunge singură la tot ce vrea. Coborâm scările, sunt multe, să știi, ce părere ai despre treaba asta, mă întreabă princess de ce nu stăm la etajul unu sau doi și-mi trece prin minte să ne mutăm la casă, să nu mai urcăm și coborâm atâtea trepte, există însă și o parte bună, sunt tineri care respiră greu încă de când ajung la etajul trei iar noi după atâția ani de când urcăm aceste trepte, nu mai simțim nicio oboseală și respirăm egal, frumos, liniștit. În general, o duc pe fie-mea în brațe până la grădiniță, mi-e greu uneori dar când își apropie obrăjorii de fața mea și se uită în ochii mei, uit de orice durere de spate. Să-ți mai spun ce fac? Mă gândesc, în ciuda faptului că sunt blondă, că asta înseamnă"cf". Să-ți spun mai departe. Că și tu m-ai  întrebat de mai multe ori. Și nu ți-am răspuns fiindcă bănuiam că o să mă înjuri. Ai făcut-o dar nu mă deranjează, asta spune ceva strict despre tine, nu despre mine. Bănuiesc că atunci când părinții tăi voiau să-ți spună cât însemni pentru ei, ți-o spuneau înjurându-te de una, de alta, de morți, de dumnezei etc. Reiau: o duc la grădiniță, mă despart greu de ea, mă îndrept spre serviciu, străzile sunt praf peste tot și după ploaie și zăpadă, nu mai sunt praf, sunt doar noroi. Mai bate și vântul. Idilic, nu? Hai că știu că e plictisitor. Dar tu mi-ai cerut prietenia, tu m-ai întrebat ce fac. Acum acceptă. Nu-ți place, șterge contul. Te-ai enervat că te-am scos din lista înaintea ta. Am mai scos pe câte cineva din lista de prieteni, am fost și eu scoasă din lista altora. Câteodată doare, știu cum e. Dar întotdeauna mă întreb: ce-am făcut eu să mă scoată omul ăla din lista de prieteni? Uneori îmi răspund, alteori nu. Întotdeauna țin minte că Facebook-ul are fix valoarea pe care i-o dau eu. Întâmplător sau nu, am ajuns la spital zilele astea. În fața mea, în dimineața rece, cu un vânt care aducea stropi de ploaie chiar și în sala aceea sau poate doar mi se părea mie, cu oameni care-și rezolvau problemele la telefon, a murit un om. A murit. Și-a mers pe picioarele lui până la spital. Crezi tu că pentru cineva din lista lui de Facebook conta asta? Știau oare "prietenii" de acolo? Îi durea? Îl puteau ajuta? I-au fost aproape? Știi și tu răspunsul. Facebook-ul e nul ca și etalon al prieteniei. Așa că de ce să te superi pe mine că te-am scos din listă? Să vezi ce m-a durut pe mine când am cerut ajutor și nu l-am primit. Vezi ce plictisitoare sunt? Ce să vorbești cu mine? 

M-a mai întrebat tinerelul asta dacă nu mă uit în oglindă. Ba da, mă uit. Dar ce să fac, tot așa sunt, nu mă schimb. Însă de ce mi-a trimis cerere de prietenie dacă sunt așa de urâtă? Doar ca să mă întrebe ce fac, ce fac, ce fac? Nu mă dau rotundă, că mi-a reproșat și asta. Sunt pe alocuri rotundă. Dar vorba lui frate-meu mai mic, rotundul nu e tot o formă? 

Am vrut să-i urez sărbători frumoase și liniștite dar singurul răspuns de la Facebook a fost : undefined. Cred că are noroc. Ar fi crezut că sunt ironică.