Cât s-o mai fi vorbit de dragoste până acum! Dragostea, sub toate formele ei. Dragostea aia mare, care te înalţă şi care ridică munţii din loc. Exact ca şi credinţa.
Astăzi vorbesc despre dragostea pentru copilul meu. Iar. Căci nu mă mai satur, din nou, să mă pierd în strălucirea şi magia ochilor ei. Nici ea nu se mai satură s-o ţin în braţe. Chiar mi-am făcut griji, de ce tot vrea în braţe de atâtea ori? Atât de mult am ţinut-o în braţe de când am născut-o încât la 4 ani încă mergea mai tot timpul cuibărită în sufletul meu. Nu-mi părea rău dar mă mai durea spatele, deh! Om şi eu, ca toţi oamenii. Iar ea creşte tot mai mult, tot mai repede. Şi eu preocupată să fiu mamă bună, nu perfectă, dar bună. Dar a venit o zi grozavă în acest octombrie, după o discuţie cu cineva care mi-a zis că va veni şi vremea când o să mă relaxez, când n-o s-o mai cocoloşesc atât de tare. O zi grozavă pentru că de abia atunci am început să mă relaxez tocmai fiindcă e ea fetiţa mea, tocmai fiindcă dragostea ei e constantă şi-mi dă puteri, fiindcă atunci când ne îmbrăţişăm de rămas bun la grădiniţă şi-mi spune că o să-i fie dor de mine ştiu cu siguranţă că există bine, dragoste şi frumos.
Ştiu care e ţara în care trăim. Nu mă uit la ştiri, nu deschid televizorul decât să mă uit cu princess la Pisicile aristocrate sau Kung Fu Panda. Ştiu care e lumea în care trăim. Ştiu că există rău, mult rău, indiferent dacă deschid sau nu televizorul. Ştiu că deţinuţi sunt eliberaţi din închisori că urmare a ultimelor legi şi ei recidivează, ştiu că multe femei abuzate au ales să-şi spună ofurile în vederea catharsis-ului, am auzit că adolescente de clasa a noua au mimat sexul oral ca probă la Balul Bobocilor, probabil doar o glumă foarte prost regizată, uitând(dacă au ştiut vreodată) că sexul se practică în intimitate, doar în intimitate, ştiu adevăruri care par minciuni şi ştiu minciuni care par adevărul(depinde din ce perspectivă priveşti, dacă o ai). E o lume nebună, nebună de tot. Dar peste toate astea am dragostea copilului meu, singura necondiţionată. Şi sunt lângă ea, să crească mare şi să-şi împlinească visele, să creadă în ea şi că visele se împlinesc indiferent ce oameni va întâlni şi îi vor spune să renunţe la ele.
Tot încerc să termin şi această postare între zecile de îmbrăţişări şi dansuri, între şniţelele la care m-a ajutat şi ea cu atâta pasiune pentru ca să mă întrebe pe cel mai suav ton cu putinţă:
-Mama, ce înseamnă imobilizat?
Astăzi vorbesc despre dragostea pentru copilul meu. Iar. Căci nu mă mai satur, din nou, să mă pierd în strălucirea şi magia ochilor ei. Nici ea nu se mai satură s-o ţin în braţe. Chiar mi-am făcut griji, de ce tot vrea în braţe de atâtea ori? Atât de mult am ţinut-o în braţe de când am născut-o încât la 4 ani încă mergea mai tot timpul cuibărită în sufletul meu. Nu-mi părea rău dar mă mai durea spatele, deh! Om şi eu, ca toţi oamenii. Iar ea creşte tot mai mult, tot mai repede. Şi eu preocupată să fiu mamă bună, nu perfectă, dar bună. Dar a venit o zi grozavă în acest octombrie, după o discuţie cu cineva care mi-a zis că va veni şi vremea când o să mă relaxez, când n-o s-o mai cocoloşesc atât de tare. O zi grozavă pentru că de abia atunci am început să mă relaxez tocmai fiindcă e ea fetiţa mea, tocmai fiindcă dragostea ei e constantă şi-mi dă puteri, fiindcă atunci când ne îmbrăţişăm de rămas bun la grădiniţă şi-mi spune că o să-i fie dor de mine ştiu cu siguranţă că există bine, dragoste şi frumos.
Ştiu care e ţara în care trăim. Nu mă uit la ştiri, nu deschid televizorul decât să mă uit cu princess la Pisicile aristocrate sau Kung Fu Panda. Ştiu care e lumea în care trăim. Ştiu că există rău, mult rău, indiferent dacă deschid sau nu televizorul. Ştiu că deţinuţi sunt eliberaţi din închisori că urmare a ultimelor legi şi ei recidivează, ştiu că multe femei abuzate au ales să-şi spună ofurile în vederea catharsis-ului, am auzit că adolescente de clasa a noua au mimat sexul oral ca probă la Balul Bobocilor, probabil doar o glumă foarte prost regizată, uitând(dacă au ştiut vreodată) că sexul se practică în intimitate, doar în intimitate, ştiu adevăruri care par minciuni şi ştiu minciuni care par adevărul(depinde din ce perspectivă priveşti, dacă o ai). E o lume nebună, nebună de tot. Dar peste toate astea am dragostea copilului meu, singura necondiţionată. Şi sunt lângă ea, să crească mare şi să-şi împlinească visele, să creadă în ea şi că visele se împlinesc indiferent ce oameni va întâlni şi îi vor spune să renunţe la ele.
Tot încerc să termin şi această postare între zecile de îmbrăţişări şi dansuri, între şniţelele la care m-a ajutat şi ea cu atâta pasiune pentru ca să mă întrebe pe cel mai suav ton cu putinţă:
-Mama, ce înseamnă imobilizat?
-Uite, dacă eu îl strâng tare pe Mickey Mouse şi el nu se mai poate mişca, înseamnă că l-am imobilizat!
-Mama...hello, e pluş! Nu se poate mişca!
Fie-mea. Dragoste.
Fie-mea. Dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu