Câteodată se întâmplă lucruri sau plecări care ne dau peste cap, ne schimbă viața, visele ne sunt transformate cum nu credeam că este posibil. Anul acesta a fost un an greu, fără îndoială, pentru cei mai mulți dintre noi. Poate că unii au avut curaj și/sau oportunitatea de-a face din acest an cel mai bun an al vieții lor. Producătorii de măști, de exemplu. Toți cei care știu instinctiv că după un război se poate construi cel mai bine. Nu doar o clădire, un edificiu, ci o afacere, un cabinet de tăiat frunza la câini, unde vin oamenii să-și făurească destinul, să fie zen, să mute cu palma munții. Glumeam. Dar războiul nu s-a terminat. Există. Depinde de fiecare ce face cu acest război, dacă îl consideră sau nu război, dacă poartă sau nu infama mască . Covid am avut toți. Sau vom avea.
Dat fiind timpul acesta când lumea s-a oprit un pic(nu "umpic", nu există așa oroare, nici măcar nu e cuvânt, am terminat aici), am citit ceva cărți. Pe unele nu le-am terminat, din lipsă de timp. Sunt însă ca prietenii buni, pe care nu-i vezi cu anii dar conexiunea e tot acolo. Magie. Am citit prin vară "Cel mai vestit vânzător din lume" de Og Mandino. Uite fragment:
Am puterea de a-mi alege singur destinul. Frumos spus. Avem puterea asta. Dar cei mai mulți alegem autosabotarea. Puternică armă de autodistrugere.
Iar cum o dă românul mereu pe glumă, există o replică : Și ce ne mai place...
Ce nu am terminat: Darul lui Humboldt a lui Saul Bellow, nici Prințul Negru de Iris Murdoch din care am rămas totuși cu ceva: "Unii oameni nu fac decât să-i micșoreze și să-i altereze pe alții". Bănuiesc că aproape pe fiecare alt om îl micșorează alt om. Dacă ii permiți. De aceea standardele înalte ale lui Coco Chanel sunt ceva de dorit și de menținut ca niște pârghii la care să te întorci când îți concentrezi atenția și atunci energia pe ce n-ar trebui). Pe chestii mici. De care Andre, magica, spunea așa:
- Uneori, chestiile mici dor cel mai tare! (în urma unei tăieturi de intelectual, în hârtie. Sau poate era doar ambalajul unui aparat Sense&Spray de la Glade, pe care l-a transformat magica în sanie). Apoi îmi miroase părul și o întreb dacă miroase a fixativ.
- Nu, miroase a iubire!
- De unde le scoți, minune?
- Din cap, de unde să le scot? Din creier!
Am recitit și o carte a unui autor român, la care apreciam umorul. După ce am citit un fragment în care o femeie își scotea întâi dresurile și apoi cizmele, nu am mai citit. Timpul e scurt. Ce nu se vindecă, se suportă, cum bine spunea Salman Rushdie.
Andre citește și îmi citește Făt Frumos din tei. După ce o citește, o întreb despre ce a fost vorba în poem, ce a înțeles ea. Foarte sinceră, îmi spune:
-Nu știu despre ce e vorba! Am citit așa, fără să înțeleg!
Găsește însă o modalitate să mă încuie:
-Mami, de ce se numește împletitură împletitură?
Chiar. De ce? Oh, Saussure...
Revenind la cărțile citite:
Inteligența erotică - Esther Perel
Măștile fricii - Camelia Cavadia
Zilele abandonului - Elena Ferrante
Hobbitul - J.R.R. Tolkien
Curajul de a fi vulnerabil - Brene Brown
Era și timpul să aprind iar stelele - Virginie Grimaldi
Poate ar fi timpul să discuți cu cineva - Lori Gottlieb
Care pe care - Aurora Liiceanu, Alice Năstase Buciuta
Oameni anxioși - Frederik Backman(am scris aici)
Apolodor - Gellu Naum
Pacienta tăcută - Alex Michaelides
Și altele. Nu-ami aduc aminte de ele, fie ficțiune, fie cărți de dezvoltare personală. De exemplu, Curajul de de nu fi pe placul celorlalți. Poate cu altă ocazie o s-o citesc cu gânduri mai bune.
Am scris cândva asta :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu