Tu ce joci de 1 decembrie?

Cum angajatorul de acum e cu adevărat a family company, astăzi stau acasă. În casă miroase a măr și-a scorțișoară, citesc când pot "Dincolo de iarnă", încerc puterea lui Mr Muscle și joc Păcălici cu princess. Deja au trecut trei ore de când tot jucăm, eu,  nostalgică, îmi prepar paste cu brânză și un strop de vanilie și leșin puțin când Ana Barton îmi scrie un mesaj de la mulți ani. Aș putea să ador săptămâna de lucru de 4 zile. E ger, mâine e 1 decembrie, ne prefacem că suntem patrioți și că iubim țara asta mare, mare de 100 de ani. Și tot mare e ura românilor pentru alți români, din depărtare sau din apropiere. Un exemplu recent e de la un magazin din Sibiu unde un om și-a dorit din nou și din nou ca pe noi, oltenii, să ne ardă focul. Nu știu care, focul ăla pe care-l tot pomenea bunică-mea de la Argeș când spunea: Arză-v-ar focul! Pe noi, pe animalele din curte, pe Dumnezeu, pe furtunile de vară venite pe neașteptate, pe dracul însuși! Aici chiar nu știu dacă pe drac îl arde ceva. Dar din experiența ultimelor luni de lucru, cred că-l arde la fețe, fie că are dreptate, fie că nu. Mai ales dacă nu are. Găsește el motiv să-și bage coarnele, coada sau mâinile. Câteodată(mă) întreb de ce și câte un șef de raion cu experiență îmi spune de ce fac unele asta: Din răutate...Așadar nu e dracul să-și bage coada, e doar răutatea umană. Oricum, neexcluzând existența ipochimenului menționat anterior, e mai corect să ne asumăm toate faptele și pe noi înșine, cu toată ființa. Cu rele, cu bune. De-aia căsnicia e piatră de încercare. Acolo pui pe tapet tot. Apoi fiecare rămâne cu ce-a făcut, cu ce-a iubit. Zicea Paler. Octavian, să ne înțelegem.

Foto: Apus din Oltenia, diferit, foarte diferit de unul din Transilvania. 💥

Mă duc în altă cameră și întrebările lui Andre mă urmăresc peste tot:
-Mama, ce faci?
-Bine!
-Bine, ce???

Chiar. Ce bine fac? 

Apoi încep întrebările Lego. Vrea Lego de ziua ei de naștere, nu contează că a trecut, o putem sărbători lunar, de ziua ei de nume, de Sf. Nicolae, de Moș Crăciun, că e ziua mamei mele și ce ocazie grozavă asta!
-Mama, o să iau  o foaie goală să-i scriu lui Moș Crăciun, nu știu ce să-i cer dar să fie multe! Îi scriu numărul de la Lego friends!
-Scrie-l, da, dar cu siguranță nu ți le aduce pe toate!
-Acum chiar că mă enervezi, mama!
Mă uit uimită la ea.
-Hai că am glumit, nu mă enervezi! Dar vreau toate lego-urile din lume!
-Nu ți le putem lua pe toate!
-Partea bună e că nu le luați voi, mi le aduce Moș Crăciun!
-Moș Crăciun asta n-are atâtea resurse, trebuie să meargă și la copiii care nu primesc nici măcar o portocală!

Scrie. Apoi scrie alte coduri, vrea Lego Disney, Lego friends. Pierde scrisoarea. O caută cu înfrigurare.
-E de rău, nu găsesc scrisoarea pentru moș!
-Și de ce e de rău?
-Nu știu ce i-am cerut prima dată! M-am hotărât! Mâine facem bradul!
-Dar de ce așa devreme?
-Să vină mai repede Moș Crăciun! Cu Lego!
-Dar nu vrei și tu o păpușă cu diverse funcții?
-Un Lego friends!
-O trusa medicală, ceva???
-Sau un Lego Disney, mama???

Uită de Lego, îi e foame brusc.
-Vreau supă, supă, supă, supăăăăă!
-Stai că-ți dau imediat! Ești cea mai dulce fetiță!
-Tu glumești?
-De ce să glumesc?
-Eu nu te ascultam, făceam gălăgie că vreau supă, supă, de zece ori supă și totuși tu mi-ai zis că sunt cea mai dulce fetiță!
-Și nu ești?
-Sunt! Îmi dai supa aia?

Termină supa. Se uită cu ochii mari la mine.
-Mama, ce mi-ai făcut la Google? Serios de data asta! Ai umblat la el? Nu mai știu codurile de Lego!

Știu ce-o să visez la noapte.

La mulți ani cu minte, Românie cuminte!