Cald. E atât de cald încât în case,
oamenii se topesc văzând cu ochii, perdelele și draperiile stau nemișcate cu
orele, florile, frunzele și iarba cerșesc în van apă. Nu bate strop de vânt, nu
cade pic de ploaie. Certurile plutesc în aer în fiecare familie.
Se coc cireșele de mai.
Îmi
prepar salată de varză, gândindu-mă în același timp la o înghețată de
căpșuni și iaurt de capră, ce-ar mai fi vara fără varză și înghețată?
Bunică-mea e în grădină să-mi aducă frunze de mentă, aveam de gând să
fac și o limonadă, asta dacă apărea în vreo oră, chiar două,
căci în grădina din spatele casei era o potecuță care o ducea direct la
o vecină cu care era prietenă bună câte o săptămână. Trei săptămâni din
lună erau certate, te miri din ce pornea cearta, nu-și aduceau aminte
niciodată, erau văduve amândouă și își îndulceau(acreau, după mine)
zilele și nopțile. Erau în săptămâna de prietenie și ele vorbeau câte-n
lună și-n stele, ba la noi, ba la vecină, ba la poartă, unde bunică-mea
avea o băncuță. Cu o carte-n mână, rareori luam parte la discuția lor,
prefăcându-mă că n-aud mai nimic. Îmi plăcea să tac.
-Copilă,
îmi spune brusc bunica, apărută din senin în timp ce tocam liniștită
varză, uite frunzele de mentă, să le speli, să nu fie pișat de câine pe
ele!
Mormăi ceva și înjur în gând
câinii fără stăpân și bunică-mea o tulește tinerește din bucătărie,
neatentă la vorbele mele. Mă uit pe geamul încins de soare, câteva babe
se adunaseră la poartă, discutând cu aprindere. Nu aud tot așa că mă
grăbesc să presar sare și piper peste varză, iau în viteză o furculiță
și ies în zăpușeală cu castronul în brațe.
O
babă, cu o rochie cu imprimeu din al doilea război mondial și care
astăzi este haute couture la Chanel, cu papuci din plastic, aproape
topindu-se pe pielea ca pergamentul, vorbește precipitat:
-Eu am venit doar să întreb pentru noră-mea cum să repare maioneza!
-S-o țîpe, vine răspunsul molcom al unei babe de care știu că e de prin Ardeal, tanti Alexa.
Mă
uit bine la ea, nu e chiar babă dar e atât de înceată încât pare că
bătrânețea i-a intrat în oase imediat ce-a venit vara asta cumplită și
timpurie.
-Mănânci varză goală, copilă ?
N-apuc
să răspund căci se întorc la ceea le aducea bătrânețile la poarta bunicii. Se furase un castron de cireșe. Aparent, vinovată era o femeie
gravidă.
-Nu e vinovată, sare bunică-mea cu gura. O femeie gravidă are pofte. Poate să piardă copilul dacă nu mănâncă ce-i cere inima!
-Dacă inima îți cere var, mănânci var, cumătră?
-Mănânci, cum să nu mănânci? Sunt borțoase care mănâncă var, scobesc câte un perete și se îndoapă ca curcanii!
-Păi da, că tu iei apărarea și unui puradel care vine și-ți fură din casă!
-Dacă las ușa deschisă? Prost e ăla care dă, nu ăla care cere!
-Adică admiți că ai fost proastă când ai lăsat ușa deschisă?
-Admit,
admit, ce mare lucru? Ciudat este însă cum oamenii deștepți pot să fie
atât de proști în toate situațiile dar invers nu se întâmplă niciodată,
un prost să fie deștept în vreo situație.
Deșteaptă
bunică-mea, n-am ce zice. Mă uit cu drag la ea. Îmi face semn să mănânc. Babele își văd de discuție, fiecare cu părerea ei.
-Gravidă, negravidă , nu trebuia să fure castronul! O cireașă-două, mai treacă-meargă! Să-și facă pofta ce-a avut!
-Alexa, Alexa, dacă a furat, a furat! O cireașă sau un kil, tot aia! Tot hoață!
-Nu e tot aia, nu înțelegi? Dacă nu se vede lipsa, e ca și cum n-ar fi furat!
-Adică
dacă bărbatu-tău doar vorbea doar dulcețuri cu aia de la oraș fără s-o
și pupe, știi tu, era ca și cum nu te-ar fi înșelat, aha? O împunge
tanti Viorica pe venita de la oraș, tanti Alexa.
Cu aceeași lentoare, tanti Alexa, slabă doar la corp, îi răspunde aproape senzual:
-Ești...sigură? Ești...sigură că mai bine nu-ți lași mustață?
Îmi rămâne varza-n gât. Parc-ar da să plouă, nori grei s-au adunat sau poate m-a bătut soarele prea tare.
-Ce vorbeșți tu, Alexa!?
-Ce vorbești tu? Nu vorbeam despre cireșe?
-Dar și tu, să te iei de mustața mea? Nu e...nu e..., zice tanti Viorica, negăsindu-și cuvintele.
-Multe
nu sunt drepte, fetele, spune împăciuitoare bunică-mea. Dacă nu vorbim
despre ele, nu înseamnă că nu există, uite, mi-a zis nepoată-mea că a
citit că sunt mai mulți obezi decât cazuri de copii abuzați și oameni
terorizați dar se vorbește mai mult despre ei, nu despre grași. Depinde
de ce parte a baricadei ești.
Babele se uită toate le mine, să le confirm. Le confirm.
-Așa
am citit, spun. Chestia este că dacă n-ai dovezi în sprijinul cuiva sau
la ceva, n-ai ce face. Iar uneori adevărul e la mijloc dar linia de
demarcație e atât de fină că n-ai de unde să știi unde începe minciuna.
Contează doar ce-ți spui tu ție.Viața toată e o metaforă pe care nu mai
avem timp s-o descifrăm.
-Ce-i dai fetei, Silvie?
-Varză! I-aș da și cireșe dar s-au furat!
E cald. Atât de cald. Intru-n casă să-mi fac o limonadă.
