Cand vreau sa dorm, beau cafea. Si pentru ca mai mereu as vrea sa dorm, sa recuperez aproape 3 ani de somn numai in reprize si nu se mai poate, beau cafea. Dar e si asta o bucurie. Cand nu putem avea ce vrem, trebuie sa voim ce putem. La ceva distanta de mine, in fata oglinzii, micuta se imbraca cu un tricou roz de-al meu si zice mereu : mami, inves? mami, inves? Da, e invers, vino sa ti-l dau eu cum trebuie! Dar ea continua pe limba ei si in ritmul ei. Si asta cred ca e cea mai mare bucurie. A mai trecut o saptamana fara dulciuri, as fi vrut sa scriu in fiecare zi cum a fost dar timpul-mi este limitat. Nu prieten, nu dusman, limitat.
Unele lucruri nu le intelegi decat daca esti parte din ele, daca le fragmentezi, daca le traiesti. Din afara, pare totul mai usor, mai simplu. Dar pune-te un moment in mijlocul tornadei, mergi o zi in pantofii altcuiva si atunci vei intelege cate ceva si poate te vei opri din judecat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Stau cu ochii în laptop și din când în când oftez și notez câte ceva pe o foaie mâzgălită, toată numai floricele și inimioare, să pară că l... -
Știi cum e să te trezești într-o dimineață, o dimineață ca oricare alta din viața asta nespus de tristă pe alocuri și să ai sentimentul c... -
Timpul nu vindecă nimic. Se depun straturi. Atât. Şi când nu reuşeşti să te fixezi în prezent, se ridică câte un strat de amintiri gata să ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu