Povesteam cu prietena mea cea mai bună, pe care încep să o iubesc tot mai mult, așadar, povesteam cu ea că cel mai rău și cel mai greu,
Este să te minți pe tine.
Rău este, a fost pe lume, cum ziceam, dintotdeauna.
Întotdeauna.
Dar să nu te minți pe tine
Face totul mai ușor, mai acceptabil,
Rezonabil chiar.
Să accepți că suntem diferiți,
Că suntem frumoși
Sau urâți și ce e frumos pentru cineva,
E urâtul pentru altcineva
Dar nu și ura, dacă mă înțelegi,
Tu, care citești aici.
Binele e mereu frumos,
Ușor și înalt (la figurat, chiar), ca o privire sinceră
În ochii celorlalți.
Când vezi întâi binele din ei,
Frumosul adică.
Mamaie, dacă erai vie, îți plăcea asta, deseori mi-e dor de tale, ești piesa lipsă din puzzle. Mai sunt și altele dar învăț să trăiesc în lipsă.
Minusuri avem cu toții,
Adevărul ne face frumoși,
Deplini și întregi, compleți.
Cu minciuni suntem tot mai Puțin, nu puțini, atenție,
Unii sunt doar găuri, cerând să fie umplute cu alte găuri,
De parcă ar fi posibil.
Cel mai rău și cel mai greu este să te minți pe tine.
Adriana P.
Foto: Aglomerație.
Alice.
