Cu atâtea tragedii, drame și povești nescrise,
Se întâmplă viața.
Iar singurul element(element să fie?) sigur în viață este că vom muri.
Și totuși asta este viața. Siguranța morții.
În scurtul timp petrecut aici, ar trebui să ne preocupe cum să fim bine, să fim mai buni. Nu în detrimentul altora, ci și pentru binele altora. Dacă nu putem să fim bine sau să facem bine, măcar să nu facem rău. Unora nu le iese, e prea plin de rău în ei.
Asta e viața.
Nu fantastică. Doar magică. Când nu știi unde e sfârșitul dar speri că până acolo, vei râde un pic, vei iubi mai mult și vei avea parte măcar de o vorbă bună, de o îmbrățișare strânsă, de o privire sinceră. De un te iubesc când totul, la un moment dat, se dărâmă în jurul tău.
- Și eu te iubesc!
Iar apoi va fi mai ușor, un pas mic astăzi, unul mai mare săptămâna viitoare.
Viața.
Chiar dacă unii pleacă prea devreme și gândurile noastre, piese de puzzle pierdute care încearcă să construiască CEVA, doar se zbat în vânt, agățându-se inutile de un trecut trecut, există clipa de acum. Tot ce contează.
Ce nu se vindecă, se suportă, cum spunea Salman Rushdie.
N-avem nicio siguranță. Niciun răspuns. Poate nici nu trebuie. Poate de asta nu le avem.
Iar când nu ne vine să credem că ceva se întâmplă, să ne gândim la asta:
Poate nici nu trebuie. Poate e pentru binele nostru. Undeva trebuie să fie un sens.
Nu avem siguranțe în viață oricât ne-am amăgi că avem.
Avem doar lecții și siguranța morții.
În rest, doar povești.
Foto : Alice Gherman, o sâmbătă în Praga
