Cei care citesc ce scriu aici când am "timp ", ar putea tresări și s-ar putea gândi că voi scrie despre cine știe ce zdreanță, zdrențele sunt peste tot, nu?
Mi-a scris Miron, paznicul, îi era dor de comentariile pe care le primesc în privat, se mai delectează cu unele întrebări, cu unele înjurături chiar, căci sunt oameni care se identifică cu personajele din viața lui, cu el însuși uneori iar asta nu le convine, ce înseamnă asta, lucrul acesta mizerabil, să le spui oamenilor adevărul? Adevărul e greu de dus. Dar e o mângâiere. Spus cu grijă.
Hello, lume, am revenit, am auzit că ați întrebat ce fac. Ia, eu fac ce fac de mult.. și asta, dar nu fac asta, astăzi fac o ciorbă de perișoare și cartofi cu cârnăciori picanți, am o minunată lipie turcească și poate un magnific, incredibil desert. Nuuu, eu nu sunt cu dulciurile. Sunt eu dulce, cum e o grozavă glumă răsuflată, baby. Beau un vin alb, sec. Nu merge la ciorbă, ziceți? Nu-l beau la ciorbă. Îl beau din plăcere, cu plăcere. Arunc zdrențele din casă. Ce nu îmi mai trebuie. Au fost bune la un moment dat, cuiva au folosit și aceste haine dar acum e timpul să le arunc, sunt în stadiul de zdrențe. V-am spus că stau într-o casă bătrânească. V-am spus, nu? Maria îmi confirmă că am spus, aici, pe blogul ei, de casa mea bătrânească. Mă gândesc să o restaurez, s-o modernizez. Pentru mine. Am observat că uneori uit ce-am spus. Sau dacă mi-am zis în gând, se pune? Dacă am vorbit cu mine însumi și mi-am aruncat adevăruri în față, se pune? Dacă mi-am pus singur etichete și m-am certat, și m-am judecat, mi-am pus sentința iar apoi m-am aruncat la lei, ce sunt eu? Dacă am dat primul cu piatra în mine? Instabil? Nesigur? Toți avem nevoie de conexiuni umane, autentice, știți? O voce care să ne înțeleagă, care să ne asculte, cineva care să ne conțină. Dacă ești psihopat, nu. Dacă ești criminal sau faci sex pe bani, meriți să fii închis, nu e instabilitate. E labilitate psihică. Divaghez, revin la ciorba mea de perișoare, care, dacă era de pui și spărgeam un ou, două chiar, la sfârșitul fierberii, era de zdrențe, așa e? Așa se spune în unele zone, ciorbă de zdrențe! Dar eu vreau să scriu despre hainele PE care vreau să le arunc, intenționat am scris cu majuscule. Unii știu de ce, alții se vor uita în jur, în ei, în trecut, poate.
Ciorba fierbe, în bucătăria veche miroase magnific, o să pun și leuștean proaspăt. Nu întreb inteligența artificială dacă se potrivește, merg pe ceea ce simt, e bine așa. Maria citește și îmi spune că adultul face ce știe că e bine, copilul face ce simte. Simt o tristețe în vocea ei dar accept și acceptă și ea, sunt copil. Nu e o situație în care să fii adult, altele sunt. Asta e doar o ciorbă. O doză de inocență e bine venită dar să fii copil la aproape 40 de ani, nu mai e inocență. E tot labilitate. Egoism pur. Ouă cu cartofi prăjiți? Și o bere? Nu și nu. Nu astăzi, când fac o ciorbă bună și vreau s-o savurez. Și după masă, o să fumez o țigară.
Am strâns zdrențele. Trecutul rămâne în trecut, contează ce fac de acum încolo, cu timpul rămas.
Singurătate. Speranță.
