Sau 5 ani ca şi cum n-ar fi fost deloc.
Numai că au fost şi au lăsat urme. Dar nu-i bai, acum mă duc cu drag la lucru. De când aşteptam să vină această clipă!
De nenumărate ori, în aceşti cinci ani, m-am întrebat cum pot oamenii să reziste săptămâni, luni, ani la rând să facă aceeaşi operaţie, să se uite la alţi oameni care au curajul să plece, să nu plece, să aştepte a cincea zi lucrătoare din lună pentru a lua salariul şi pentru a-l cheltui rapid, să aştepte prima de Crăciun şi de Paşti, să-şi irosească anii pentru că frica de necunoscut e mai mare decât frica de rutină.
Nu doar banii contează în viaţă, ei ne asigură pâinea cea de toate zilele, un loc de dormit, haine. Dar sufletul cu ce ni-l hrănim, ce-i dăm lui deşi suntem suficient de norocoşi să avem familie? Cred că serviciul este important, de asemenea. Nu poţi să trăieşti la nesfârşit teama că urmează încă 5 sau 6 zile de lucru, imprevizibile şi previzibile în acelaşi timp. Nu toţi avem norocul să avem cel mai frumos serviciu din lume dar măcar să fie acceptabil, să munceşti decent, să încerci să faci totul bine, să înveţi mereu ceva nou/bun, să mai întâlneşti un om om, să faci BINE. Probabil asta este esenţa vieţii. Să faci bine, să nu laşi să treacă o zi fără să zâmbeşti, să râzi din toată inima chiar şi atunci când doare. Durerile şi dramele sunt inevitabile într-o viaţă de om. Pierdem şi ne pierdem. Dar între ele, putem să încercăm să fim cât mai aproape de noi înşine, să facem ceea ce ne spune inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu