Suntem mulți așa : plângem după copilărie, ne gândim cu nostalgie la adolescență, viitorul ni se pare un pic sumbru și uităm sa trăim prezentul. Când și acest prezent va deveni trecut, ne gândim cu regret : uite că arătam totuși bine și atunci, uite că aveam prieteni sau rude apropiate, uite că aveam bunicii în viață etc, poate exact aspectele de care ne plângem acum sau nu ne sunt pe plac în totalitate.
Ia o pauză și citește o carte, să fie chiar una de povești care să te ducă înapoi în timp, când jucai Rațele și Vânatorii, când săreai coarda sau elasticul sau te jucai cu baieții de-a hoții și vardiștii printre blocuri. Care nu erau așa de gri, pâna la urmă, așa e? Tindem să dăm trecutului, când ne lipsește, culori mai luminoase decât avea.
Cartea asupra căreia m-am oprit astăzi este Basmele Omului, de Vladimir Colin, editura Herra, 2008, am cumparat-o online (libris.ro) nu mai țin minte prețul, o căutam de ceva vreme și aș fi dat oricât dar n-a fost mult. Volumul citit de mine acum mulți, mulți ani, era substanțial mai gros, acesta de acum nu cuprinde toate basmele dar chiar și 13 basme îmi ajung să mă transpună într-o lume magică.
Foarte mult mi-au plăcut basmele Iani Palicarul, Slava, fiica pământului și Povestea Fericirii, fiecare conține stropul de magie care te face să te simți din nou copil, atunci când nu existau presiuni asupra ta legate de bani, serviciu, statut social, aspect fizic etc.
Redau din Iani Palicarul( voinic in limba greacă) : A fost odată pe lumea asta un vestit palicar, ale cărui isprăvi au umplut popoarele de mirare. Cu cine nu s-a luptat palicarul? Cu toți răii pământului s-a luptat! Și numai după nenumărate fapte fără seamăn s-a hotărât și el să pună capul jos și să adoarmă pentru totdeauna! Și a fost îngropat la picioarele unui stejar, pe o înălțime. Acum, palicarul avea doi feciori și nu-i semănau feciorii între ei, cum nu seamănă un sâmbure de măsline cu măslina întreagă, de soi bun.(...)
Și de la diferențele dintre ei și zgârcenia, răutatea și invidia unuia, să vedeți ce poveste se leagă și o să așteptați cu sufletul la gură un deznodământ fericit, care poate să nu vină niciodată. Ca în viață, de altfel, care poate fi bună sau poate fi rea chiar și pentru cei ce au noroc, vorba lui Zorba.
Din Povestea fericirii, o să afli cu uimire că o lume întreagă intră pe gaura unei chei și că pentru dragoste și fericire, trebuie să lupți și să te lupți și cu tine, să nu lași invidia, egoismul și orgoliul nemăsurat să distrugă povești frumoase.
Iar în Slava, fiica pamântului, o să descoperi că inteligența, puterea și modestia unei fete fac mai mult decât orice poză trucată de pe Instagram sau Facebook, cu buzele umflate sau zâmbet a la Gioconda.
Povești sunt multe pe lume, fiecare trăim o poveste dar depinde de noi cât de frumos ne trăim povestea sau dacă alegem să ne raportăm la poveștile altora, trăind în trecut și ignorând miracolul prezentului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu